Am găsit 25 de definiții pentru cuvantul/cuvintele suliță:

SULIȚÁ, sulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A împunge cu sulița. – Din suliță.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne


Sulița f. orășel în jud. Botoșani. V. Moldova.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SULIȚÁ, sulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A împunge cu sulița. – Din suliță.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

Sulița f. orășel în jud. Botoșani. V. Moldova.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în antichitate și în evul mediu; lance. ♦ Fig. Înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. [Pl. și: súliți] – Din sl. sulica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

súliță (-țe), s. f.1. Lance. – 2. (Olt.) Săgeată. Sl. (slov., cr., pol., rus.) sulica (Miklosich, Lexicon, 903; Cihac, II, 380), cf. mag. szuca.Der. sulițar (var. sulițaș), s. m. (lăncier); sulițică, s. f. (plantă, Dorycnium herbaceum); însulița, vb. (a împunge, a răni cu sulița).
Sursa: Dicționarul etimologic român

suliță, sulițe s. f. (tox.) ac de seringă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

súliță s. f., g.-d. art. súliței; pl. súlițe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

suliță f. 1. armă de împuns (purtată azi de cavaleria grea); 2. interval de 1 1/2 ore: când soarele era de două suliți pe cer EM.; 3. fig. vorbă înțepătoare: oameni ce se luptă cu retoricele suliți EM. [Slav. SULIȚA, lance].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

súliță f., pl. e și ĭ (vsl. rus. pol. bg. súlica, care e și el un cuv. împrumutat). Lance. Distanța de vre-o oră jumătate calculată de popor după spațiu străbătut de soare: soarele era de doŭă sulițe pe cer.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în Antichitate și în Evul Mediu; lance. ♦ Fig. înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. – Din sl. sulica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în antichitate și în evul mediu; lance. ♦ Fig. Înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. [Pl. și: súliți] – Din sl. sulica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

súliță (-țe), s. f.1. Lance. – 2. (Olt.) Săgeată. Sl. (slov., cr., pol., rus.) sulica (Miklosich, Lexicon, 903; Cihac, II, 380), cf. mag. szuca.Der. sulițar (var. sulițaș), s. m. (lăncier); sulițică, s. f. (plantă, Dorycnium herbaceum); însulița, vb. (a împunge, a răni cu sulița).
Sursa: Dicționarul etimologic român

suliță, sulițe s. f. (tox.) ac de seringă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

súliță s. f., g.-d. art. súliței; pl. súlițe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

suliță f. 1. armă de împuns (purtată azi de cavaleria grea); 2. interval de 1 1/2 ore: când soarele era de două suliți pe cer EM.; 3. fig. vorbă înțepătoare: oameni ce se luptă cu retoricele suliți EM. [Slav. SULIȚA, lance].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

súliță f., pl. e și ĭ (vsl. rus. pol. bg. súlica, care e și el un cuv. împrumutat). Lance. Distanța de vre-o oră jumătate calculată de popor după spațiu străbătut de soare: soarele era de doŭă sulițe pe cer.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în Antichitate și în Evul Mediu; lance. ♦ Fig. înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. – Din sl. sulica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în antichitate și în evul mediu; lance. ♦ Fig. Înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. [Pl. și: súliți] – Din sl. sulica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

súliță (-țe), s. f.1. Lance. – 2. (Olt.) Săgeată. Sl. (slov., cr., pol., rus.) sulica (Miklosich, Lexicon, 903; Cihac, II, 380), cf. mag. szuca.Der. sulițar (var. sulițaș), s. m. (lăncier); sulițică, s. f. (plantă, Dorycnium herbaceum); însulița, vb. (a împunge, a răni cu sulița).
Sursa: Dicționarul etimologic român

suliță, sulițe s. f. (tox.) ac de seringă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

súliță s. f., g.-d. art. súliței; pl. súlițe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

suliță f. 1. armă de împuns (purtată azi de cavaleria grea); 2. interval de 1 1/2 ore: când soarele era de două suliți pe cer EM.; 3. fig. vorbă înțepătoare: oameni ce se luptă cu retoricele suliți EM. [Slav. SULIȚA, lance].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

súliță f., pl. e și ĭ (vsl. rus. pol. bg. súlica, care e și el un cuv. împrumutat). Lance. Distanța de vre-o oră jumătate calculată de popor după spațiu străbătut de soare: soarele era de doŭă sulițe pe cer.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SÚLIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în Antichitate și în Evul Mediu; lance. ♦ Fig. înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. – Din sl. sulica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

sulită - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul sulit

sulita - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul sulit