súcnă, súcne, s.f. 1. (înv. și pop.) 1. fustă simplă; rochie dreaptă; obiect de îmbrăcăminte femeiesc (din lână sau din alt material gros). 2. (reg.) șorț. 3. v(pop.; în compuse) sucnă-murgă = personaj mitologic din povești.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
súcnă (-ne), s. f. – (Trans.) Fustă din stofă de lînă. – Var. sugnă, sumnă. Sl. sukno „postav”, de la sukati „a răsuci”, cf. suci, sucală, suman (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 379; REW 8441), și sb., cr., slov. suknja, mag. szoknya (Gáldi, Dict., 161).Sursa: Dicționarul etimologic român
SÚCNĂ, sucne, s. f. (Pop.) Fustă groasă, simplă, fără încrețituri; p. ext. haină femeiască. – Slav (v. sl. sukno).Sursa: Dicționarul limbii române moderne sucnă f. Tr. fustă. [Serb. SUKNO].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
súcnă f., pl. e (sîrb. suknja, fustă, sukno, postav; rut. suknĕa, haĭnă, suknó, postav. V. suman). Trans. Mold. nord. Hondroc. Rochie. – În Olt. suhnă, opreg de stofă cumpărată (pe cînd opregu propriŭ zis e de lînă țesută în casă). – Și sugnă (Maram).
Sursa: Dicționaru limbii românești