Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele suci:

SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


sucí (-césc, -ít), vb.1. A învîrti, a roti. – 2. A înșuruba. – 3. A întoarce, a face să se întoarcă. – 4. A scrînti, a luxa o articulație. – 5. A face sul, a bobina. – 6. A schimba direcția, poziția. – 7. (Cu pron. o) A tergiversa. – 8. (Refl.) A se grăbi, a se agita. – Mr. șuțăscu, șușire, megl. suciǫs. Sl. sukati, sučą (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 378), cf. bg. sučă, sb., slov. sukati, rus. sučitĭ.Der. suceală, s. f. (întorsătură); sucit, adj. (întors; capricios, nemulțumit; ciudat, bizar); sucitor (var. ciucitor), s. n. (vergea, sul de lemn pentru întins aluatul; rulou); sucitoare, s. f. (sucitor, capîntortură, Junx torquilla); sucitură, s. f. (faptul de a suci; întorsătură; cotitură; cablu, funie; entorsă; capriciu), din sl. rasukati, sau din suci, cu pref. răs-; răsucea (var. Trans. răsucă, răsucătoare), s. f. (un fel de fus); răsuceală, s. f. (sucire); răsucitor, adj. (care răsucește); răsucitoare, s. f. (opritoare la ferăstrăul de mînă); presuceală, s. f. (bucată de lemn cu cîrlig metalic care ajută la împletirea nojițelor). – Din rom. provine bg. rasučală „batic” (Capidan, Raporturile, 224).
Sursa: Dicționarul etimologic român

súci (-i), s. m. – (Trans.) Blănar. Mag. szücs (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român

SUCI2, suci, s. m. (Reg.) Cojocar. – Magh. szücs.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

SÚCI1 (‹ lat.) subst. Trib geto-dac așezat în regiunea gurii Oltului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

sucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucésc, imperf. 3 sg. suceá; conj. prez. 3 să suceáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sucì v. 1. a învârti de mai multe ori: a suci un fir; 2. a învârti cu violență: i-a sucit piciorul; 3. fig. a șicana: mă sucește cum vrea; 4. a denatura sensul: nu-mi suci vorba; 5. a se întortochia. [Slav. SUKATl].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

sucĭ m., pl. tot așa (ung. szücs). Trans. Blănar, cojocar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășură, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcă¬tură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

sucí (-césc, -ít), vb.1. A învîrti, a roti. – 2. A înșuruba. – 3. A întoarce, a face să se întoarcă. – 4. A scrînti, a luxa o articulație. – 5. A face sul, a bobina. – 6. A schimba direcția, poziția. – 7. (Cu pron. o) A tergiversa. – 8. (Refl.) A se grăbi, a se agita. – Mr. șuțăscu, șușire, megl. suciǫs. Sl. sukati, sučą (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 378), cf. bg. sučă, sb., slov. sukati, rus. sučitĭ.Der. suceală, s. f. (întorsătură); sucit, adj. (întors; capricios, nemulțumit; ciudat, bizar); sucitor (var. ciucitor), s. n. (vergea, sul de lemn pentru întins aluatul; rulou); sucitoare, s. f. (sucitor, capîntortură, Junx torquilla); sucitură, s. f. (faptul de a suci; întorsătură; cotitură; cablu, funie; entorsă; capriciu), din sl. rasukati, sau din suci, cu pref. răs-; răsucea (var. Trans. răsucă, răsucătoare), s. f. (un fel de fus); răsuceală, s. f. (sucire); răsucitor, adj. (care răsucește); răsucitoare, s. f. (opritoare la ferăstrăul de mînă); presuceală, s. f. (bucată de lemn cu cîrlig metalic care ajută la împletirea nojițelor). – Din rom. provine bg. rasučală „batic” (Capidan, Raporturile, 224).
Sursa: Dicționarul etimologic român

súci (-i), s. m. – (Trans.) Blănar. Mag. szücs (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român

SUCI2, suci, s. m. (Reg.) Cojocar. – Magh. szücs.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

SÚCI1 (‹ lat.) subst. Trib geto-dac așezat în regiunea gurii Oltului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

sucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucésc, imperf. 3 sg. suceá; conj. prez. 3 să suceáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sucì v. 1. a învârti de mai multe ori: a suci un fir; 2. a învârti cu violență: i-a sucit piciorul; 3. fig. a șicana: mă sucește cum vrea; 4. a denatura sensul: nu-mi suci vorba; 5. a se întortochia. [Slav. SUKATl].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

sucĭ m., pl. tot așa (ung. szücs). Trans. Blănar, cojocar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășură, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcă¬tură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

suci - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul sucă

suci - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul sucă

suci - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul sucă