Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele suc:

SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

suc! interj. (reg.; repetat) cuvânt cu care se cheamă mieii.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme


SUC s.n. 1. Lichid care se găsește în țesuturile plantelor, mai ales în fructe. 2. Orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpul animalelor. 3. Unele secreții digestive la om și la animale. [< fr. suc, it. succo, cf. lat. succus].
Sursa: Dicționar de neologisme

SUC s. n. 1. lichid care se găsește în țesuturile plantelor, în fructe. 2. orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpurile animalelor. 3. unele secreții digestive la om și la animale. (< fr. suc, lat. succus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

suc (-curi), s. n. – Must, sevă. Fr. suc. Apare greșit ca element lat. la Pușcariu 1671. Ngr. σοῦϰϰος, pe care Murnu, Lehnw., 43, îl consideră der. din rom., trebuie să provină din it. succo.
Sursa: Dicționarul etimologic român

suc s. n., pl. súcuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

suc n. 1. zeamă în carne, plante; 2. fig. cee ace e mai bun intr’un lucru.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

1)* suc n., pl. urĭ (lat. sucus. V. usuc). Zeamă din plante saŭ din carne: cînd storcĭ lămîĭa, ĭese sucu. Lichid al unor organe ale corpuluĭ: suc gastric, pancreatic. Fig. Esență, substanță, partea cea maĭ importantă: sucu științeĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) suc, a sucí, V. sucesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ♦ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

șuc1, șúcuri, s.n. 1. (înv.; reg.) unitate de măsură a lungimii, egală cu a șasea parte dintr-un stânjen; picior. 2. (reg.; în forma: șuh) compas folosit în zidărie. 3. (reg.; în forma: șuh) papuc. 4. (reg.) întăritură care se face la malul unui râu, pentru a nu se surpa din cauza apei. 5. (reg.) măsură de lungime folosită de țesătoare. 6. (reg.) măsură de lungime de aproximativ 15-16 cm. 7. (reg.) măsură de lungime egală cu lungimea degetului mare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șuc2, șúcuri, s.n. (reg.) izbitură, îmbrâncitură.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șuc (-ci), s. m. – (Trans.) Măsură de lungime, echivalînd cam 33 cm. – Var. Banat șuh, șuf. Germ. Schuh (Tiktin; Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

șuc, -uri, s.n. – 1. Bucată de brânză și mămăligă rotunjită în mână. 2. Nod mai mare făcut la un capăt al ștergarului (Memoria 2001). – Cf. șucată „bucată mare (de carne, de pâine)„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

șuc, V. șuh.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șuc (reg.) s. n., pl. șúcuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)