Stanca (Doamna) f. 1. fiica lui Iane Cantacuzino și soția lui Mihaiu Viteazul (dela 1583-1601); 2. numele soției lui Brâncoveanu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
stáncă2, stănci, s.f. (pop.) 1. stăncuță, cioacă, ciochiță. 2. (reg.) cioară. 3. (deprec.) femeie cu pielea de culoare închisă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită stancă f. 1. nume de țigancă; 2. Mold. cioac. (după coloarea negricioasă a penelor sâle).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stáncă f., pl. e (sîrb. Slanka, Stanca [nume de femeie, maĭ ales de Țigancă], aplicat cĭorilor. Stanka e fem. d. Stan, Stanko, Stanislav). Un fel de cĭoară care nu e neagră peste tot, ci are peptu și spinarea cenușie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
STÂNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a stấncă s. f., g.-d. art. stấncii; pl. stânciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită stâncă f. massă de piatră foarte dură înțepenită în pământ. [V. stană].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)