Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele stropitoare:

STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., de mărimea unei găleți, cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, la care este adaptat un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul culturilor din grădini. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + suf. -toare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


stropitoáre s. f., g.-d. art. stropitórii; pl. stropitóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

stropitoare f. cană de stropit.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

stropitoáre f., pl. orĭ. Cofă metalică cu o țeavă care are la capăt o strecurătoare pin care curge apa împrăștiindu-se și care servește la udat florile. Saca de stropit stradele. Rar. Praftură.
Sursa: Dicționaru limbii românești

STROPITOÁRE, stropitori, s. f. 1. Vas de tablă, de material plastic etc., cu toartă și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, prevăzută cu un dispozitiv în formă de sită, care servește la stropitul plantelor. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roți și prevăzut cu un dispozitiv de proiectat apa, care servește la stropitul străzilor; vehicul prevăzut cu un asemenea recipient. ♦ (Înv.) Pulverizator. 2. Pămătuf făcut din bucăți de cârpă, cu care fierarul stropește cu apă cărbunii prea înfierbântați din vatra fierăriei. – Stropi + -toare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)