Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele strajă:

STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (sau a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau odinioară străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de strajă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. ♦ Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. Vamă prin care, după mistica religioasă creștină, se presupune că trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


strájă s. f., art. strája, g.-d. art. strắjii; pl. străji
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

strajă f. 1. gardă, sentinelă: o strajă de călărași; fig. străjarii par o strajă de giganți EM.; 2. barieră; 3. patrulă. [Slav. STRAJA, pază].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

strájă f., pl. ăjĭ (vsl. bg. rus. stráža. V. storoș). Pază, gardă: un om pus de strajă la poartă. Om saŭ oamenĭ de pază (străjer, păzitor, santinelă, patrulă, caraulă): nu pot, bîlbîi straja rușinat (corect: rușinată. Rebr. 2, 55). Vechĭ. Avangardă veche, schimb de santinele, oră de pază a nopțiĭ. Barieră. Apărătoare contra apeĭ la picioru unuĭ pod. Mold. Cepu cel mic al predufuluĭ. – Și streájă, pl. strejĭ.Straja Țăriĭ, organizațiune a tinerimiĭ p. apărarea patriiĭ, transformată în 1938 din Oficiu National de Educatiune, care a fost înființat la 9 Maĭ 1934. Toate unitățile din țară formează falanga, care e împărțită pe ținuturĭ, apoĭ pe județe (legiune) și pe orașe orĭ pe plășĭ (cohortă). Organizațiunea de pe lîngă o școală orĭ fabrică se numește stol. Centurie e o clasă de 20-30 de străjerĭ, ĭar cuĭb un număr de 6 străjerĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

STRÁJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (ori a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau în trecut străjerii. ♦ (înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de gardă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare dintre cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. (În mistica ortodoxă) Vamă prin care trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streájă s. f.] – Din sl. straža.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)