STÓLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Un fel de orar1 pe care îl poartă preoții catolici în timpul slujbei religioase. – Din it., fr., lat. stola.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a stólă, stóle, s.f. (înv.) strat.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
STÓLĂ s.f. 1. Rochie largă, căzând în falduri și încinsă cu două brâuri, pe care o purtau peste tunică matroanele romane. 2. Ornament de forma unei fâșii lungi, purtat pe după gât de preoții catolici la slujbă. [< it., fr., lat. stola].
Sursa: Dicționar de neologisme
STÓLĂ1 s. f. 1. rochie largă, căzând în falduri și încinsă cu două brâuri, pe care o purtau peste tunică matroanele romane. 2. ornament de forma unei fâșii lungi, purtat pe după gât de preoții catolici la slujbă. (< it., fr., lat. stola)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
-STÓLĂ2 elem. „dilatație, alungire”. (< fr. -stole, cf. gr. stellein, a echipa)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
stólă (-le), s. f. – 1. Un anumit fel de rochie purtată de matroanele romane. – 2. Un veșmînt preoțesc. It. stola, din gr. στολή „podoabă”. De la aceeași rădăcină provin stolisi (var. stolui, stoli), vb. (a orna, a împodobi), din ngr. στολίζω (Gáldi 257) și stolui, vb. (a înmuia pielea cu mijloace mecanice).Sursa: Dicționarul etimologic român stólă s. f., g.-d. art. stólei; pl. stóleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
STÓLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Orar1 pe care îl poartă preoții catolici în timpul oficierii serviciului religios. – Din it., fr., lat. stola.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)