Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele steag:

STEÁG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității turcești, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din țările românești. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (Înv.) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


steág (-guri), s. n.1. Drapel, stindard. – 2. (Trans., Bucov.) Un fel de drapel care însoțește pe tînăra căsătorită de la casa părintească la cea a soțului. – 3. (Trans.) Drapel care semnalează un deces. – 4. (Înv.) Semn de învestitură a domnitorilor din Munt. și Mold.5. Trupă, companie militară. – 6. (Înv.) Grup, ceată, gașcă. – Megl. steag. Sl. stĕgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 365; Conev 65; Byhan 332), cf. bg. stjeg, cr., slov. steg, rus. stjag.Der. stegar, s. m. (port-drapel).
Sursa: Dicționarul etimologic român

steág, -uri, s.n. – Drapel, stindard. a) Steag din spice de grâu, obicei agrar păstrat în zona Lăpuș: „Cununa și steagul erau duse cu alai de pe ogor până în sat de o fecioară și un flăcău” (Stoica, Pop 1984: 112). b) Steag de nuntă: „Apoi la nuntă treabă să hie un steag. Steagu-i făcut din pânzătură roșie și cu mnéduc alb. Apoi steagu de nuntă îl fa’ la fecior care n-o mai fo însurat” (Papahagi 1925: 318). – Din sl. stĕgŭ, cf. rus. stjag (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

steag s. n., pl. steáguri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

steag n. 1. stofă de diferite colori, prinsă de o prăjină și servind a ralia pe soldații unui regiment, a distinge o națiune de alta: steagul tricolor; 2. od. escadron: cu trei steaguri de oșteni slujitori; banii steagului, od. dare impusă cu ocaziunea unei noui instalațiuni în domnie. [Slav. STĬEGŬ, flamură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

steag (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. stĭegŭ, steag, d. vgerm. stanga, ngerm. stange, prăjină, drug, ștangă; rus. stĕagŭ, pîrghie, steag, pol. stega, drug, sîrb. steg, steag. V. ștangă). Bucată de pînză fixată pe un fel de lance saŭ pe un catarg: steagu țăriĭ e sfînt. Odinioară, escadron. V. drapel, stindard, fanion, bandieră. – Fie-care stat are un steag propriŭ, care diferă de al altuĭ stat pin colorĭ saŭ pozițiunea colorilor. Fie-care regiment are steagu luĭ, care e considerat ca un lucru absolut sfînt. Pe bastimente steagu se înaltă în vîrfu unuĭ catarg fiind tras c’o sfoară care se învîrtește pe o macara. La consulate, legațiunĭ și ambasade, ca și pe bastimente, fîlfîĭe steagu național, - Colorile steaguluĭ romînesc îs albastru, galben și roș începînd de la băț. În armată i se zice drapel, da poporu nu zice de cît steag. – Steagu alb e semnu păciĭ (Tot alb era și steagu regilor Franciiĭ). Steagu roș e semnu revolutiuniĭ și simbolizează sîngele de „boĭer„ saŭ de „cĭocoĭ”, adică de „om bogat„, de care, de cînd e lumea, a fost doritoare demagogia. (Tot roș e și steagu statelor musulmane).
Sursa: Dicționaru limbii românești

STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității otomane, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din Țările Române. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (în Evul Mediu, la români) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. s t ĕ g ŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)