Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele st:

ST interj. Cuvânt prin care se cere cuiva să facă sau să păstreze liniște. [Var.: ss, sst interj.] – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


st/sst interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

st. prescurtare din sfânt.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

st! int. exprimă tăcere.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

1) st și șt, interj. de impus tăcere fără să strigi. V. pst și țîst.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) st., prescurtare din sfîntu. Asta se potrivește maĭ mult în celelalte limbi romane. Româniĭ obișnuĭesc maĭ mult sf.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ST interj. Cuvânt prin care se cere cuiva să facă sau să păstreze liniște. [Var.: ss, sst interj.] – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘT interj. Cuvânt folosit pentru a cere cuiva să facă liniște. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

șt / șșșt interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șt, V. țst.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ȘT interj. Cuvânt folosit pentru a cere cuiva să facă liniște. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)