SPĂSÍ, spăsesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se pocăi; p. ext. a se căi. [Var.: spășí vb. IV] – Din v. sl. sŭpasiti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a *spăsí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spăséște, imperf. 3 sg. se spăseá, conj. prez. 3 sg. să se spăseáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
spăsì v. 1. a ispăși: vei spăși greșala mamei EM. 2. a se căi amarnic. [Slav. SŬPASITI, a mântui].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SPĂSÍ, spăsesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se pocăi; p. ext. a se căi. [Var.: spășí vb. IV] – Din v. sl. sŭpasiti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SPĂȘÍ vb. IV. v. spăsi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a spășí (-șésc, -ít), vb. – A plăti, a purifica. – Var. spăși, ispăși și der. Sl. sŭpasti (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 356). – Der. spăsenie, s. f. (ispășire), din sl. sŭpasenije; spăsitor, adj. (expiator); Ispas, s. m. (sărbătoarea Înălțării Domnului), din sl. sŭpasŭ; ispașe, s. f. (despăgubire pentru daunele provocate de vite în semănături), cf. pol. ispasz.Sursa: Dicționarul etimologic român SPĂȘÍ vb. IV v. spăsi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)