Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele spuma, laptelui:

SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SPÚMĂ s.f. În gastronomie, preparat dulce, lejer, din ingrediente amestecate sau mixate, până capătă aspect de spumă, pe bază de creme de lapte și ou sau piure de fructe, cu adaos de frișcă, de albuș bătut spumă sau mering-spumă; se servește ca desert.
Sursa: Dicționar gastronomic explicativ

spúmă (-me), s. f.1. Strat albicios de pe suprafața unui lichid agitat. – 2. Clăbuci. – 3. Zgură, partea cea mai fără de valoare dintr-un amestec. – 4. Spumă-de-mare = piatră ponce. – Mr., megl. spumă. Lat. spūma (Cihac, I, 261; Pușcariu 1633, REW 8189), cf. it. spuma, sp., port. espuma, alb. skumbë. Sensul 4 nu vine din fr., deși apare la Budai-Deleanu. – Der. spuma (var. aspuma), vb. (a face spumă; a face spume, a spumega; a scoate spuma), poate din lat. spūmāre (Pușcariu 1632; REW 8190); spumar, s. n. (Trans., clăbuc); spumătoare, s. f. (lingură de spumă); spumiță, s. f. (Trans., boboc); spumos, adj. (cu spumă); spumega, vb. (a face spume, a face clăbuci; a scoate spuma), probabil de la spuma cu un suf. expresiv, cf. it. spumeggiare, sp. espumear (contaminarea cu fumega, sugerată de Pușcariu 1634, Tiktin și Candrea, pare incertă); spumegător, adj. (spumos), al cărui sens de „pirat”, la Ion Ghica, este traducerea fr. écumeur des mers; spumegos, adj. (spumos); înspumat, adj. (spumos), se zice mai ales despre cai.
Sursa: Dicționarul etimologic român

spumă, spume s. f. 1. (er.) spermă. 2. (la pl.vulg.) stare de enervare.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

spúmă s. f., g.-d. art. spúmei; pl. spúme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

spumă f. 1. eflorescență albicioasă ce se formează pe un lichid agitat sau în fierbere; spumă de mare, piatră din care se fac obiecte de lux; 2. balele unor animale: face spume la gură; 3. sudoare ce se grămădește pe corpul unui cal: fugarul alb de spume AL.; 4. fig. partea coruptă și depravată a unei societăți: spuma asta ’nveninată, astă plebe, ăst gunoiu EM. [Lat. SPUMA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

spúmă f., pl. e (lat. spûma, it. spuma, pv. sp. pg. espuma și [d. vgerm. scûm, ngerm. schaum] escuma, fr. écume, it. schiuma). Mulțime de beșicuțe de aer care se fac la suprafața unuĭ lichid agitat orĭ în ferbere (valurile, berea cînd o torni, balele saŭ sudoarea unuĭ cal, apa cu săpun cînd te speli ș. a.). Fig. Pleavă, drojdie, gunoĭ social (ca spuma care se aruncă de la bucate): spumă înveninată (EM.). A face spume la gură, a vorbi cu mare furie. Spumă de mare, magnezită.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea e este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

laptelui - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, articulat - pentru cuvantul lapte

spuma - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul spumă

spumă - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul spumă

spumă - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul spuma

spuma - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul spuma

spuma - Verb, Infinitiv prezent - pentru cuvantul spuma

spumă - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul spumă