SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦ Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. – Din sl. ispovĕdanije.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a spovedánie (-ni-e) s. f., art. spovedánia (-ni-a), g.-d. art. spovedániei; pl. spovedánii, art. spovedániile (-ni-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
spovedanie f. mărturisirea păcatelor. [Slav. ISPOVĬEDANIĬE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
spovedánie f. (vsl. ispovĭedaniĭe). Vest. Acțiunea de a te spovedi, mărturisire, confesiune. În est spovăduĭală, pl. ĭelĭ, în Maram. spovadă (din spoveadă), pl. ezĭ. – Vechĭ isp-. Și spăvădanie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦ Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. – Din sl. ispovĕdanije.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)