SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SPERÁ vb. I. intr., tr. A avea speranță, a nădăjdui. [P.i. sper, 3,6 -ră, conj. -re. / < lat. sperare, cf. it. sperare].
Sursa: Dicționar de neologisme
SPERÁ vb. intr., tr. a avea speranță, a nădăjdui. (< lat., it. sperare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sperá (-r, át), vb. – A nădăjdui, a avea nădejde. Lat. sperare (sec. XIX). – Der. speranță, s. f., din it. speranza; dispera (var. despera), vb., din it. disperare.Sursa: Dicționarul etimologic român sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spérăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sperà v. 1. a nădăjdui, a aștepta un bine dorit și a cărui sosire pare probabilă: sperăm în viitor; 2. a avea încredere: sper în d-ta.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
spéră s.f. (reg.) speranță, nădejde, credință.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme