span s.n. (înv.) veche unitate de măsură pentru lungime; palmă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. Căruia nu-i crește (aproape) deloc barbă și mustață. Față spână. Om spân. ◊ (Substantivat, m.) Spânul vrea să-ți răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a !spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită spân a. și m. imberb. [Gr. bizantin SPANÓS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘPAN1, șpani, s. m. 1. (În orânduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (Înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ȘPAN2, șpanuri, s. n. 1. Așchie provenită din prelucrarea la strung, la freză a metalelor, a lemnului etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ. Span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ținut. Cine va ține vrăji, aceia să să de șpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE. Din mila... șpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei șpan, adecă nemiș, cum dzic leșii șlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN.
Variante: ișpan (AC, 344; PP, 3).
Etimologie: magh. spán, ispán.
Cf. șleahtic.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali
șpan, șpani, s.m. 1. (înv.; în orânduirea feudală din Transilvania) titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor al unui ținut. 2. (înv. și reg.) administrator, intendent al unui ținut. 3. (reg.) prefect. 4. (reg.) subprefect. 5. (reg.) pădurar.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ȘPAN s.n. 1. Așchie de lemn sau de metal provenită din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. [Pl. șpanuri, (s.m.) șpani. / < germ. Span].
Sursa: Dicționar de neologisme
ȘPAN s. n. așchie de lemn sau de metal din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. (< germ. Span)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
șpan (-ni), s. m. – Viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. Mag. spán, ispán (Candrea; S. Pop, Dacor., VIII, 66). – Der. fișpan, s. m. (Trans., prefect, guvernator), din mag. fő-ispán.Sursa: Dicționarul etimologic român 2) șpán, -ă adj. V. span.
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) șpan m. (ung. ispán). Trans. Vicecomitele unuĭ comitat în Ungaria.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șpan, -i, s.m. – (În Transilvania Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. În Maramureș are și sensul de prefect (v. Bârlea 1924: Lenghel 1979) sau logofăt (Țiplea 1906): „Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan” (Bârlea 1924 II: 265). Șpan, nume propriu. – Din magh. spán, ispán „prefect” (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
șpan1 (titlu nobiliar) s. m., pl. șpaniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șpan2 (așchie) s. n., pl. șpánuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȘPAN1, șpani, s. m. 1. (în Evul Mediu în Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘPAN2, șpanuri, s. n. 1. Așchie de metal provenită din prelucrarea la strung, la freză. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ Span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘPAN1, șpani, s. m. 1. (În orânduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (Înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ȘPAN2, șpanuri, s. n. 1. Așchie provenită din prelucrarea la strung, la freză a metalelor, a lemnului etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ. Span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ținut. Cine va ține vrăji, aceia să să de șpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE. Din mila... șpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei șpan, adecă nemiș, cum dzic leșii șlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN.
Variante: ișpan (AC, 344; PP, 3).
Etimologie: magh. spán, ispán.
Cf. șleahtic.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali
șpan, șpani, s.m. 1. (înv.; în orânduirea feudală din Transilvania) titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor al unui ținut. 2. (înv. și reg.) administrator, intendent al unui ținut. 3. (reg.) prefect. 4. (reg.) subprefect. 5. (reg.) pădurar.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ȘPAN s.n. 1. Așchie de lemn sau de metal provenită din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. [Pl. șpanuri, (s.m.) șpani. / < germ. Span].
Sursa: Dicționar de neologisme
ȘPAN s. n. așchie de lemn sau de metal din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. (< germ. Span)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
șpan (-ni), s. m. – Viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. Mag. spán, ispán (Candrea; S. Pop, Dacor., VIII, 66). – Der. fișpan, s. m. (Trans., prefect, guvernator), din mag. fő-ispán.Sursa: Dicționarul etimologic român 2) șpán, -ă adj. V. span.
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) șpan m. (ung. ispán). Trans. Vicecomitele unuĭ comitat în Ungaria.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șpan, -i, s.m. – (În Transilvania Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. În Maramureș are și sensul de prefect (v. Bârlea 1924: Lenghel 1979) sau logofăt (Țiplea 1906): „Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan” (Bârlea 1924 II: 265). Șpan, nume propriu. – Din magh. spán, ispán „prefect” (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
șpan1 (titlu nobiliar) s. m., pl. șpaniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șpan2 (așchie) s. n., pl. șpánuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȘPAN1, șpani, s. m. 1. (în Evul Mediu în Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘPAN2, șpanuri, s. n. 1. Așchie de metal provenită din prelucrarea la strung, la freză. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ Span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘPAN1, șpani, s. m. 1. (În orânduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (Înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ȘPAN2, șpanuri, s. n. 1. Așchie provenită din prelucrarea la strung, la freză a metalelor, a lemnului etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ. Span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ținut. Cine va ține vrăji, aceia să să de șpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE. Din mila... șpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei șpan, adecă nemiș, cum dzic leșii șlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN.
Variante: ișpan (AC, 344; PP, 3).
Etimologie: magh. spán, ispán.
Cf. șleahtic.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali
șpan, șpani, s.m. 1. (înv.; în orânduirea feudală din Transilvania) titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor al unui ținut. 2. (înv. și reg.) administrator, intendent al unui ținut. 3. (reg.) prefect. 4. (reg.) subprefect. 5. (reg.) pădurar.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ȘPAN s.n. 1. Așchie de lemn sau de metal provenită din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. [Pl. șpanuri, (s.m.) șpani. / < germ. Span].
Sursa: Dicționar de neologisme
ȘPAN s. n. așchie de lemn sau de metal din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. (< germ. Span)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
șpan (-ni), s. m. – Viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. Mag. spán, ispán (Candrea; S. Pop, Dacor., VIII, 66). – Der. fișpan, s. m. (Trans., prefect, guvernator), din mag. fő-ispán.Sursa: Dicționarul etimologic român 2) șpán, -ă adj. V. span.
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) șpan m. (ung. ispán). Trans. Vicecomitele unuĭ comitat în Ungaria.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șpan, -i, s.m. – (În Transilvania Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. În Maramureș are și sensul de prefect (v. Bârlea 1924: Lenghel 1979) sau logofăt (Țiplea 1906): „Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan” (Bârlea 1924 II: 265). Șpan, nume propriu. – Din magh. spán, ispán „prefect” (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
șpan1 (titlu nobiliar) s. m., pl. șpaniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șpan2 (așchie) s. n., pl. șpánuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȘPAN1, șpani, s. m. 1. (în Evul Mediu în Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘPAN2, șpanuri, s. n. 1. Așchie de metal provenită din prelucrarea la strung, la freză. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ Span.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)