Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele sorbi:

SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


sorbí (-b, ít), vb.1. A bea cîte puțin, a suge. – 2. A înghiți, a înfuleca, a trage în piept. – 3. (Înv.) A goli. – Mr. sorbu, sorbștu, surghită. Lat. sǒrbēre (Cihac, I, 257; Pușcariu 1609; Pascu, I, 164; REW 8094), cf. it. sorbire, prov., fr., cat. sorbir, sp. sorber (gal. sorbir), port. sorber.Der. sorb, s. n. (vîltoare, bulboană, vîrtej; sorbitură, dușcă; piston); sorbeală (var. sorbitură), s. f. (sorbire, dușcă, zeamă); sorbitor, adj. (care soarbe); sorbancă, s. f. (Trans. de N, strachină); sorbușcă, s. f. (Mold., supă); sorbăcăi (var. sorbocăi), vb. (a sorbi, a suge); absorbi, vb., după fr. absorber.
Sursa: Dicționarul etimologic român

SORBI (în germ. și Wenden) s. m. pl. Populație de origine slavă, așezată în sec. 8-9 în E Germaniei între râurile Oder, Havel, Spree, Elba, Saale și M-ții Metaliferi, dar și în zoma râului Regnitz. În prezent, urmașii acestei populații, în număr de c. 50.000, trăiesc în reg. Lausitz din Saxonia, continuând cultivarea vechii limbi.
Sursa: Dicționar enciclopedic

sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sorbì v. 1. a înghiți cu încetul un lichid trăgându-l cu sgomot în gură: a sorbi cafeaua; 2. a înghiți dintr’o dată: a sorbi un ou; a sorbi cu ochii, a plăcea foarte; 3. fig. a răpi: îmi vine să-i sorb zilele POP. [Lat. SORBERE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

sorbi - Substantiv masculin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul sorb

sorbi - Substantiv masculin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul sorb