sópă (-pe), s. f. – Buzdugan. Tc. sopa (Șeineanu, II, 326ș Lokotsch 1925). Sec. XIX, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român sópă f., pl. e (turc. [bg. strb.] sopa). Vechĭ. Azĭ Arg. Bîtă, ciomag (Beld. 3403 și 3960). V. peleacă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sopă f. bâtă scurtă și groasă garnisită la cap cu fier: ce te aș măsura cu sopa! [Turc. SOPA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘÓPA interj. (Repetat) Cuvânt care redă zgomotul făcut când se vorbește în șoaptă. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘÓPA interj. (Repetat) Cuvânt care redă zgomotul făcut când se vorbește în șoaptă. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) șópă, șópe, s.f. (înv.) șopină (v.).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ȘÓPĂ, șope, s. f. (Reg.) Măciucă scurtă și groasă; ghioagă.Sursa: Dicționarul limbii române moderne