Am găsit 30 de definiții pentru cuvantul/cuvintele somn:

SOMN1, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea de dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. som.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SOMN2, (rar) somnuri, s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ◊ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

somn (-nuri), s. n.1. Actul de a dormi. – 2. Toropeală, tendință de a dormi. – Mr. somn(u), megl. son, istr. somn. Lat. sǒmnus (Cihac, I, 256; Pușcariu 1607; REW 8086), cf. vegl. samno, it. sonno, prov. som, fr. somme, cat. son, sp. sueño, port. somno.Der. somna (var. însomna), vb. (înv., a dormi); somnișor, s. m. (mac, Papaver somniferum; plantă, Clinopodium vulgare, Leonorus cardiaca; ouăle insectei Gastropacha neustria); somnorea, s. m. (specie de păsărică); însomnorat, adj. (înv., adormit); somnoros (var. somnuros), adj. (somnolent, fără vlagă; căruia îi place somul; leneș); a cărui der. din lat. somnolentus (REW 8085) nu pare probabilă, cf. Graur, BL, V, 113; somnoroasă, s. f. (plantă, Laserpitium prutenicum; pidosnic, Cerinthe minor); somnoroșie, s. f. (somnolență, buimăceală); somnie, s. f. (somnolență); nesomn, s. n. (insomnie). – Der. din fr. somnambul, s. m.; somnambulism, s. n.; somnifer, adj.; somnolență, s. f.; insomnie, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român

somn (-ni), s. m. – Pește răpitor (Silurus glanis). – Var. înv. som. Megl. som. Sl. (rus.) somŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 354; Sanzewitsch 209; Conev 53), cf. bg., sb., cf., slov. som. Fonetismul indică o apropiere de somn „faptul de a dormi”. – Der. somotei, s. m. (somn mic), dim. al var.
Sursa: Dicționarul etimologic român

SOMN soileală, soileanu, soilescovici, soilescu.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

SOMN1 (‹ sl.) s. m. Pește teleostean răpitor din familia Siluride, cu corpul masiv, fără solzi, trei perechi de mustăți la gură, dintre care o pereche, foarte lungi, pe falca superioară, celelalte două de pe falca inferioară mult mai scurte, și cu carne foarte gustoasă; trăiește în Dunăre, în lacuri și în râurile mari (Siluris glanis). Poate atinge 5 m lungime și 300-400 kg în greutate, majoritatea exemplarelor având însă 30-40 kg. ◊ S. pitic = pește teleostean răpitor din familia Ictaluride, originar din America de Nord, lung de 20-30 cm, greu de c. 200-300 g, cu gura mare cu patru perechi de mustăți (Ictalurus nebulosus). Introdus în România în diverse lacuri și heleșteie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

SOMN2 (lat. somnus) s. n. 1. Stare funcțională normală a organismelor animale și umane care survine periodic în alternanță cu starea de veghe și care se caracterizează prin repaus motor, lipsă de receptivitate pentru stimulii obișnuiți ai mediului (la om întreruperea activității psihice conștiente), prin particularități ale activităților vegetative și ale undelor electrice cerebrale. Înregistrarea activităților cerebrale în timpul s. a pus în evidență alternanța (de 5 până la 8 ori pe noapte) a unor perioade de somn profund, care apar în electroencefalogramă sub formă de unde lente (de frecvență joasă și cu mare amplitudine) și perioade cu unde rapide (de frecvență înaltă șicu amplitudine mică), asociate cu creșterea frecvenței pulsului, agitație, vise, mișcări rapide ale globilor oculari, care caracterizează somnul paradoxal. Echilibrul dintre s. și veghe, ca și între s. profund și cel paradoxal este indispensabil stării de sănătate. Unele boli se manifestă și prin tulburarea acestui echilibru în sensul insomniei sau hipersomniei. ♦ Inerție, toropeală, amorțire. ◊ Somn ușor, formulă prin care dorim cuiva să aibă un somn liniștit. 2. Somnul de veci (cel lung sau veșnic) = moartea.
Sursa: Dicționar enciclopedic

somn1 (pește) s. m., pl. somni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

somn2 (stare) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) somn și (nord) som m. (infl.de somn 2, d. rus. som, pol. sum [rut. bg. sîrb. sam], d. germ. salme, d. lat. salmo, salmon. V. somoteĭ, jemlugă). Un pește fără solzĭ, cu gura mare și lată, cu mustățĭ și trăitor pin Dunăre și r]urile vecine (silúrus glanis). Ajunge pînă la 2-3 metrĭ. – Cînd e mic se numește moacă, dela 1-2 kg. somoteĭ, dela 2-8 laprac, de la 8-15 ĭarma, ĭar de la 15 în sus pană.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) somn n., pl. urĭ (lat. sŏmnus, somn, care vine din *sopnus, de unde și verbu sopire, a ațipi; vgr. ýpnos, ser. svap-na-s, somn, vsl. sŭpati, a dormi; it. sonno, sard. sonnu, pv. vfr. somme, sp. sueño, pg. somno. V. soporific, ipnotic). Starea de repaus în care omu și animalele dorm, adică, în mod natural, corpu lor își perde cunoștința și nu maĭ lucrează de cît inima, ceĭa ce se întlmplă obișnuit noaptea și excepțional ziua (invers la animalele de noapte): a-țĭ fi somn. Fig. Iarna e somnu naturiĭ. Somn de moarte, de plumb, somn greŭ, adînc. Somnu veșnic, moartea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

somn n. 1. suspensiune naturală a simțurilor cu pierderea cunoștinței; 2. poftă mare de a dormi: nu mai pot de somn; somnul veșnic, moartea; 3. fig. stare de inerție: iarna e somnul naturei. [Lat. SOMNUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

somn m. pește cu capul lățit și turtit de sus în jos, cel mai mare pește din Europa ajungând până la 3-4 metri (Silurus). [Rus. SOMŬ (influențat de somn)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SOMN1, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. s o m.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SOMN2 s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ♦ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SOMN1, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea de dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. som.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SOMN2, (rar) somnuri, s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ◊ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

somn (-nuri), s. n.1. Actul de a dormi. – 2. Toropeală, tendință de a dormi. – Mr. somn(u), megl. son, istr. somn. Lat. sǒmnus (Cihac, I, 256; Pușcariu 1607; REW 8086), cf. vegl. samno, it. sonno, prov. som, fr. somme, cat. son, sp. sueño, port. somno.Der. somna (var. însomna), vb. (înv., a dormi); somnișor, s. m. (mac, Papaver somniferum; plantă, Clinopodium vulgare, Leonorus cardiaca; ouăle insectei Gastropacha neustria); somnorea, s. m. (specie de păsărică); însomnorat, adj. (înv., adormit); somnoros (var. somnuros), adj. (somnolent, fără vlagă; căruia îi place somul; leneș); a cărui der. din lat. somnolentus (REW 8085) nu pare probabilă, cf. Graur, BL, V, 113; somnoroasă, s. f. (plantă, Laserpitium prutenicum; pidosnic, Cerinthe minor); somnoroșie, s. f. (somnolență, buimăceală); somnie, s. f. (somnolență); nesomn, s. n. (insomnie). – Der. din fr. somnambul, s. m.; somnambulism, s. n.; somnifer, adj.; somnolență, s. f.; insomnie, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român

somn (-ni), s. m. – Pește răpitor (Silurus glanis). – Var. înv. som. Megl. som. Sl. (rus.) somŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 354; Sanzewitsch 209; Conev 53), cf. bg., sb., cf., slov. som. Fonetismul indică o apropiere de somn „faptul de a dormi”. – Der. somotei, s. m. (somn mic), dim. al var.
Sursa: Dicționarul etimologic român

SOMN soileală, soileanu, soilescovici, soilescu.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

SOMN1 (‹ sl.) s. m. Pește teleostean răpitor din familia Siluride, cu corpul masiv, fără solzi, trei perechi de mustăți la gură, dintre care o pereche, foarte lungi, pe falca superioară, celelalte două de pe falca inferioară mult mai scurte, și cu carne foarte gustoasă; trăiește în Dunăre, în lacuri și în râurile mari (Siluris glanis). Poate atinge 5 m lungime și 300-400 kg în greutate, majoritatea exemplarelor având însă 30-40 kg. ◊ S. pitic = pește teleostean răpitor din familia Ictaluride, originar din America de Nord, lung de 20-30 cm, greu de c. 200-300 g, cu gura mare cu patru perechi de mustăți (Ictalurus nebulosus). Introdus în România în diverse lacuri și heleșteie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

SOMN2 (lat. somnus) s. n. 1. Stare funcțională normală a organismelor animale și umane care survine periodic în alternanță cu starea de veghe și care se caracterizează prin repaus motor, lipsă de receptivitate pentru stimulii obișnuiți ai mediului (la om întreruperea activității psihice conștiente), prin particularități ale activităților vegetative și ale undelor electrice cerebrale. Înregistrarea activităților cerebrale în timpul s. a pus în evidență alternanța (de 5 până la 8 ori pe noapte) a unor perioade de somn profund, care apar în electroencefalogramă sub formă de unde lente (de frecvență joasă și cu mare amplitudine) și perioade cu unde rapide (de frecvență înaltă șicu amplitudine mică), asociate cu creșterea frecvenței pulsului, agitație, vise, mișcări rapide ale globilor oculari, care caracterizează somnul paradoxal. Echilibrul dintre s. și veghe, ca și între s. profund și cel paradoxal este indispensabil stării de sănătate. Unele boli se manifestă și prin tulburarea acestui echilibru în sensul insomniei sau hipersomniei. ♦ Inerție, toropeală, amorțire. ◊ Somn ușor, formulă prin care dorim cuiva să aibă un somn liniștit. 2. Somnul de veci (cel lung sau veșnic) = moartea.
Sursa: Dicționar enciclopedic

somn1 (pește) s. m., pl. somni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

somn2 (stare) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) somn și (nord) som m. (infl.de somn 2, d. rus. som, pol. sum [rut. bg. sîrb. sam], d. germ. salme, d. lat. salmo, salmon. V. somoteĭ, jemlugă). Un pește fără solzĭ, cu gura mare și lată, cu mustățĭ și trăitor pin Dunăre și r]urile vecine (silúrus glanis). Ajunge pînă la 2-3 metrĭ. – Cînd e mic se numește moacă, dela 1-2 kg. somoteĭ, dela 2-8 laprac, de la 8-15 ĭarma, ĭar de la 15 în sus pană.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) somn n., pl. urĭ (lat. sŏmnus, somn, care vine din *sopnus, de unde și verbu sopire, a ațipi; vgr. ýpnos, ser. svap-na-s, somn, vsl. sŭpati, a dormi; it. sonno, sard. sonnu, pv. vfr. somme, sp. sueño, pg. somno. V. soporific, ipnotic). Starea de repaus în care omu și animalele dorm, adică, în mod natural, corpu lor își perde cunoștința și nu maĭ lucrează de cît inima, ceĭa ce se întlmplă obișnuit noaptea și excepțional ziua (invers la animalele de noapte): a-țĭ fi somn. Fig. Iarna e somnu naturiĭ. Somn de moarte, de plumb, somn greŭ, adînc. Somnu veșnic, moartea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

somn n. 1. suspensiune naturală a simțurilor cu pierderea cunoștinței; 2. poftă mare de a dormi: nu mai pot de somn; somnul veșnic, moartea; 3. fig. stare de inerție: iarna e somnul naturei. [Lat. SOMNUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

somn m. pește cu capul lățit și turtit de sus în jos, cel mai mare pește din Europa ajungând până la 3-4 metri (Silurus). [Rus. SOMŬ (influențat de somn)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SOMN1, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. s o m.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SOMN2 s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ♦ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)