soitaríu (-íi), s. m. – Măscărici, șarlatan. – Mr. suitari. Tc. soytari (Șeineanu, II, 325). În Mold.Sursa: Dicționarul etimologic român soitaríu (soi-) s. m., art. soitaríul; pl. soitaríi, art. soitaríii (-ri-ii)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
soĭtaríŭ m. (turc. soitari și -ry). Măscăricĭ, bufon (în timpu Fanarioților, domnu era precedat la alaĭurĭ de patru soitariĭ, ĭar beĭzadelele de doĭ. Eĭ purtaŭ căciulĭ marĭ de blană de tigru, de care atîrna o coadă de vulpe, și înaintea căciuliĭ niște oglingioare. Purtaŭ pistoale la brîŭ și toporașe în mînĭ, mergeaŭ pe jos și rîdeaŭ cu hohot. – Și suĭtariŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
soitariu (suitariu) m. odinioară: 1. măscăriciul Curții cari însoția pe Domn la alaiuri, în număr de patru, formând elementul comic al paradei: înainte mergeau suitorii călări cu nalte căciuli flocoase, la care atârna câte o lungă coadă de vulpe NEGR.; 2. bufon, paiață: suitarii de cafenea AL. [Turc. SOYTARI, bufon].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SOITARÍU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitár, (înv.) suitár s. m.] – Din tc. soytari.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)