SOI1, soaie, s. n. (Rar) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
SOÍ2, soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi1. – Din soi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a soi2 s.n. (reg.) lingură mare pentru urdă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
sói (-iuri), s. n. – 1. Rasă, castă. – 2. Speță, tip, generație. – 3. Clasă, specie, gen. – 4. Caracter, model, natură. – Mr. so(i)e, megl. soi. Tc. soy (Șeineanu, II, 325; Lokotsch 1923; Ronzevalle 113), cf. ngr. σόï, alb., bg. soi. – Der. soi, vb. (a încrucișa, a îmbunătăți rasa); soios, adj. (de rasă bună).Sursa: Dicționarul etimologic român soi, soiuri s. n. somn.Sursa: Dicționar de argou al limbii române !soi1 (strat de murdărie) (pop.) s. n., pl. soáieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
soi2 (specie, fel) s. n., pl. sóiuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită soí3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) soĭ n.. pl. urĭ (turc. soĭ, rasă, neam, familie, fel, nobleță; ngr. sói, alb. sîrb. bg. soĭ). Rasă, fel, specie, varietate: un cal (saŭ niște pepenĭ) de soĭ bun, curios soĭ de om era și el !. A fi soĭ, a fi de bună rasă: aceștĭ copiĭ, căt, pepenĭ nu-s soĭ ! A fi de soĭ, a fi de bună rasa: un cal de soĭ. Soĭ răŭ, neam păcătos, neam vițios: acest copil e soĭ răŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) soĭ (Munt. vest) n., pl. inuzitat urĭ și soáĭe (Munt Mold.) pl. inuzitat soĭ (cp. cu zoaĭe). Slin, murdărie din grăsime depusă pe păr, pe haĭne ș. a.: soĭu de pe guler (Delv. la Tkt.), tarabă încleĭată de soaĭe (ChN. 2,26).
Sursa: Dicționaru limbii românești
SOI1, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SOÍ2, soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi1. – Din soi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
SOI1, soaie, s. n. (Rar) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SOÍ2, soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi1. – Din soi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a soi2 s.n. (reg.) lingură mare pentru urdă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
sói (-iuri), s. n. – 1. Rasă, castă. – 2. Speță, tip, generație. – 3. Clasă, specie, gen. – 4. Caracter, model, natură. – Mr. so(i)e, megl. soi. Tc. soy (Șeineanu, II, 325; Lokotsch 1923; Ronzevalle 113), cf. ngr. σόï, alb., bg. soi. – Der. soi, vb. (a încrucișa, a îmbunătăți rasa); soios, adj. (de rasă bună).Sursa: Dicționarul etimologic român soi, soiuri s. n. somn.Sursa: Dicționar de argou al limbii române !soi1 (strat de murdărie) (pop.) s. n., pl. soáieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
soi2 (specie, fel) s. n., pl. sóiuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită soí3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) soĭ n.. pl. urĭ (turc. soĭ, rasă, neam, familie, fel, nobleță; ngr. sói, alb. sîrb. bg. soĭ). Rasă, fel, specie, varietate: un cal (saŭ niște pepenĭ) de soĭ bun, curios soĭ de om era și el !. A fi soĭ, a fi de bună rasă: aceștĭ copiĭ, căt, pepenĭ nu-s soĭ ! A fi de soĭ, a fi de bună rasa: un cal de soĭ. Soĭ răŭ, neam păcătos, neam vițios: acest copil e soĭ răŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) soĭ (Munt. vest) n., pl. inuzitat urĭ și soáĭe (Munt Mold.) pl. inuzitat soĭ (cp. cu zoaĭe). Slin, murdărie din grăsime depusă pe păr, pe haĭne ș. a.: soĭu de pe guler (Delv. la Tkt.), tarabă încleĭată de soaĭe (ChN. 2,26).
Sursa: Dicționaru limbii românești
SOI1, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SOÍ2, soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi1. – Din soi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
SOI1, soaie, s. n. (Rar) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SOÍ2, soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi1. – Din soi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a soi2 s.n. (reg.) lingură mare pentru urdă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
sói (-iuri), s. n. – 1. Rasă, castă. – 2. Speță, tip, generație. – 3. Clasă, specie, gen. – 4. Caracter, model, natură. – Mr. so(i)e, megl. soi. Tc. soy (Șeineanu, II, 325; Lokotsch 1923; Ronzevalle 113), cf. ngr. σόï, alb., bg. soi. – Der. soi, vb. (a încrucișa, a îmbunătăți rasa); soios, adj. (de rasă bună).Sursa: Dicționarul etimologic român soi, soiuri s. n. somn.Sursa: Dicționar de argou al limbii române !soi1 (strat de murdărie) (pop.) s. n., pl. soáieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
soi2 (specie, fel) s. n., pl. sóiuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită soí3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) soĭ n.. pl. urĭ (turc. soĭ, rasă, neam, familie, fel, nobleță; ngr. sói, alb. sîrb. bg. soĭ). Rasă, fel, specie, varietate: un cal (saŭ niște pepenĭ) de soĭ bun, curios soĭ de om era și el !. A fi soĭ, a fi de bună rasă: aceștĭ copiĭ, căt, pepenĭ nu-s soĭ ! A fi de soĭ, a fi de bună rasa: un cal de soĭ. Soĭ răŭ, neam păcătos, neam vițios: acest copil e soĭ răŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) soĭ (Munt. vest) n., pl. inuzitat urĭ și soáĭe (Munt Mold.) pl. inuzitat soĭ (cp. cu zoaĭe). Slin, murdărie din grăsime depusă pe păr, pe haĭne ș. a.: soĭu de pe guler (Delv. la Tkt.), tarabă încleĭată de soaĭe (ChN. 2,26).
Sursa: Dicționaru limbii românești
SOI1, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SOÍ2, soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi1. – Din soi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)