SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. (Astăzi rar) Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a slujitór s. m., pl. slujitóriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
slujitór, -oáre s. Rar. Care slujește. S.m. Sec. 18. Ostaș cu leafă. Sec. 19. Dorobanț, jandarm, grănicer saŭ agent vamal, aĭ căror căpitanĭ se alegeaŭ de ispravnic dintre mazilĭ, postelniceĭ, neamurĭ și boierinașĭ (La 1830, s’a înființat în Moldova corpu slujitorilor, însărcinațĭ cu paza granițeĭ, cu poliția interioară și cu paza vămilor și poliția exterioară. Eĭ eraŭ pedeștrĭ și călărĭ). V. cordunaș și potecaș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
slujitor m. 1. servitor; 2. od. călăraș, dorobanț: o ceată de slujitori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)