sirá, sirále, s.f. (înv.) succesiune (a urmașilor cuiva).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Din lat. *sira.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
șíră f., pl. e (var. din șir). Șir de lucrurĭ, maĭ ales vorbind de clăĭ (stogurĭ) lungĭ: o șiră de paĭe. Șira spinăriĭ, coloana vertebrală, spinarea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șíră s. f., g.-d. art. șírei; pl. șíreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șiră f. 1. șir lung: cal cu o șiră de stele roșcate pe spinare OD.; 2. grămadă lunguiață (așezată în lungul vântului): șire de fân și de grâu; 3. șira spinării, coloana vertebrală.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (în sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Lat. *sira.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)