SIR s. m. sg. 1. Titlu care precedă, în Anglia, prenumele cavalerilor și al baronilor; persoană având acest titlu. 2. Termen de adresare corespunzător lui „domnule”. – Cuv. engl.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SIR s.m. Titlu dat nobililor în Anglia. ♦ Termen de adresare corespunzător lui „domnule”. [Pron. sör. / < engl. sir].
Sursa: Dicționar de neologisme
SIR [SÖR] s. m. titlu dat nobililor în Anglia. ◊ (termen de adresare) domnule! (< engl. sir)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sir (angl.) [pron. sör] s. m.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită SIR s. m. 1. (în Marea Britanie) Titlu care precedă prenumele cavalerilor și al baronilor; persoană având acest titlu. 2. (în țările de limbă engleză) Termen de adresare corespunzător lui „domnule”. [Pr.: sör] – Cuv. engl.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘIR, șiruri, s. n. 1. Grup, mulțime de ființe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfășurate în linie (dreaptă); rând, șirag (1). ◊ Loc. adv. și adj. În șir = în rând unul după altul. ♦ Șirag (2). ♦ (Înv.) Rând scris sau tipărit. ♦ Lanț de munți; masiv muntos. ♦ Dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unități de timp etc. Șir de întâmplări. ◊ Loc. adj. și adv. În șir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit. 3. Desfășurare continuă și regulată, înlănțuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. ◊ Loc. adj. și adv. Fără șir = lipsit de legătură logică, incoerent. 4. (Mat.) Mulțime infinită, ordonată, ale cărei elemente pot fi puse în corespondență cu mulțimea numerelor naturale. – Refăcut după șire (pl. lui șiră).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a șir (-ruri), s. n. – 1. Linie, rînd, șirag. – 2. Funie, cunună. – 3. Serie, succesiune. – 4. Înșiruire, pomelnic. – 5. Mulțime, cantitate. – 6. Linie, rînd de cuvinte. – 7. Legătură. Creație expresivă, care vrea să reprezinte ideea de „șiroi”, cf. sp. chorro, și de asemeni „ciur, șur, țîr”. Dubla idee semantică există și în sp. chorro „cădere de apă” și „serie de obiecte identice”. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. series (Philippide, Principii, 148), fonetic greu de admis din ngr. σειρά „șir” (Densusianu, Hlr., 374, 376); din mag. sor (Tiktin; Gáldi, Dict., 96); din series prin intermediul lui a înșira (Pascu, Suf., 265); în legătură cu bg. šir „lățime”, sb. širom „îngrămădit” (Candrea); din tc. syra (Lokotsch 1961). Der. șină, s. f. (stivă de paie de formă lunguiață; coloană vertebrală), al cărui ultim sens se folosește în Munt. și Mold. (ALR, I, 40; după Diculescu, Elementele, 477, din gr. σεïρα); șirag (var. șireag), s. n. (linie, rînd; șir format de soldații din linia întîi; funie, cunună), cu suf. -eag (după Cihac, II, 528 și Gáldi, Dict., 97, din germ. Schar, prin intermediul mag. sereg „linie”, a cărui der. pare puțin probabilă); înșira, vb. (a alinia, a așeza în ordine, a forma; a pune în rînd; a face șirag; înv., a compune; înv., a agăța, a prinde; refl., a se întinde, a se continua; refl., a se înscrie, a se înrola), pe care Procopovici, Dacor., V, 390-5, îl deriva din lat. inserĕre; înșirui, vb. (a alinia, a forma; a pune în ordine; a face șirag; refl., a se continua, a se multiplica); deșira, vb. (a descompune; a desface, a destrăma); deșirat, adj. (de o înălțime ieșită din comun); șirui (var. șiroi), vb. (a curge șiroi; a ordona, a alinia), care s-ar explica prin sl. struiti, strują „a topi” (Cihac, II, 388), prin sl. poroi (Conev 38), printr-un sl. *sŭrojŭ (Skok, ZRPh., LIV, 465) sau prin mag. sirni „a plînge” (Pușcariu, Dacor., VII, 118; Candrea); șurui (var. șir(l)oi, șuroi, șurlui, șir(l)ui), vb. (a curge șiroi), cf. țurlui, țîrlîi (după Cihac, II, 529 și Pușcariu, Dacor., VII, 118, din mag. surolni); șiroi (var. șuroi, șirloi, șirlău), s. n. (șuvoi), care s-a explicat prin rivuscēllus (Crețu 327) sau prin șivoi contaminat cu pîraie (Candrea); șiringă (var. șirincă, șurincă), s. f. (fîșie de pînză alungită, bandă; bucată de teren), pentru care, la sensul al doilea, cf. funie, sfoară (după Byhan 335 din sl. *seręgŭ; după Tiktin și Candrea, din rut. šyrynka, care ar putea tot așa de bine proveni din rom.). Mag. sereg, sb., cr., slov., rut. šereg, pol. szeręg, rus. šerenga „rînd de soldați” se consideră ca reprezentant din v. germ. scara › germ. Schar, cf. it. schiera (Miklosich, Fremdw., 129; Cihac, II, 628). Cum această der. pare dificilă fonetic, este mai probabil că provin din rom. șirag, în sens militar; este știut că armata română a avut în vechime mulți mercenari mai ales slavi.Sursa: Dicționarul etimologic român
șir n., pl. urĭ, maĭ rar e (ung. sor, șir, supt [!] infl. luĭ șireag. Cp. și cu bg. na šir, rut. y šir, în lățime; turc. syra, șir. V. șiră și șar 2). Serie de ființe saŭ de lucrurĭ așezate unele după altele: un șir de oamenĭ mergînd pe o potecă, un șir de trăsurĭ urmaŭ dricu. Fig. Serie, lanț, succesiune: un șir de nenorocirĭ. Fără șir, dezordonat: a vorbi fără șir. În șir, unu după altu, în convoĭ, în cortegiŭ: trupa mergea în șir; mereŭ, continuŭ (uniĭ zic la șir): a ploŭat treĭ zile în șir. V. rînd.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șir s. n., pl. șíruriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șir n. 1. serie de ființe sau lucruri așezate în linie: un șir de case, un șir de soldați; 2. serie, succesiune: un șir de nenorociri; 3. rang, rând: îl primesc în șirurile lor; 4. ordine, legătură logică: vorbire fără șir; 5. înșirare: șir de mărgăritare. [Ung. SER].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘIR, șiruri, s. n. 1. Grup, mulțime de ființe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfășurate în linie (dreaptă); rând, șirag (1). ◊ Loc. adv. și adj. În șir = în rând, unul după altul. ♦ Șirag (2). ♦ (înv.) Rând scris sau tipărit. ♦ Lanț de munți; masiv muntos. ♦ Dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unități de timp etc. Șir de întâmplări. ◊ Loc. adj. și adv. În șir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit. 3. Desfășurare continuă și regulată, înlănțuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. ♦ Loc. adj. Fără șir = fără logică, incoerent. 4. (Mat.) Mulțime infinită, ordonată, ale cărei elemente pot fi puse în corespondență cu mulțimea numerelor naturale. – Refăcut după șire (pl. lui șiră).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)