singír, singíruri, s.n. 1. (înv.) lanț cu un cerc de fier la unul din capete, în care se prindea gâtul robilor ce urmau să fie expuși în public ca pedeapsă infamantă. 2. (pop.) șir de oameni legați cu singiruri.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
singír (-ruri), s. n. – Lanț, legătură a acuzaților expuși la stîlpul infamiei. Tc. zincir (Tiktin). Sec. XVIII, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român
singír (înv.) s. n., pl. singíruriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită singír n., pl. urĭ și e (turc. [d. pers.] zincir, lanț; mrom. sîrb. singir. V. gingirliŭ). Vechĭ. Lanț de legat deținuțiĭ și robiĭ. Șir de oamenĭ legațĭ cu un lanț.
Sursa: Dicționaru limbii românești