Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele simți:

SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


simțí (-mț, -ít), vb.1. A avea senzația de, a percepe. – 2. A experimenta, a nota. – 3. A-și da seama. a înțelege, a prinde de veste. – 4. A mirosi. – 5. (Refl.) A-și da seama de propria stare fizică. – 6. (Refl.) A se găsi, a fi în stare. – 7. (Refl.) A fi stăpîn pe sine, a fi la înălțimea situației. – Mr. simtu, simțire, megl. sint, sințǫri. Lat. sentῑre (Pușcariu 1590; REW 7824), cf. vegl. seneter, it. sentire, prov., fr., cat., sp., port. sentir. Uz general (ALR, I, 104). Pers. I are și var. simț, prin analogie cu a-II-a. – Der. simț, s. n. (instinct senzație), deverbal format artificial după lat. sensus; simțiciune, s. f. (înv., sensisibilitate, sentiment); simțămînt (var. simțimînt), s. n. (sentiment), creat artificial după fr. sentiment; simțire, s. f. (trăire afectivă; sentiment; sensibilitate); simțitor, adj. (sensibil); nesimțire, s. f. (insensibilitate, bestialitate); nesimțit, adj. (grosolan, fără bun simț); nesimțitor, adj. (insensibil); consimți, vb., din fr. consentir; consimțămînt, s. n. (aprobare, consentiment); presimți, vb., după fr. pressentir; presentiment, s. n., după fr. pressentiment; resimți, vb., după fr. ressentir. Der. din fr. sens, s. n.; senzați(un)e, s. f.; senzațional, adj.; sensibil, adj.; insensibil, adj.; sensibilitate, s. f.; sensibiliza, vb.; sensitiv, adj.; sensitivă, s. f.; sensual, adj.; sensualism, s. n.; sensualist, adj.; sensualitate, s. f.; sentiment, s. n.; sentimental, adj.; sentimentalism, s. n.; sentimentalitate, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român

simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

simțì v. 1. a primi o impresiune cu ajutorul simțurilor: a simți căldura, frigul; 2. a gusta, a încerca: a simți o mare bucurie; 3. a aprecia: a simți frumusețile unei opere; 4. a prinde de veste: plecă fără să simtă cineva; 5. a pricepe: el simți că treaba stă rău; 6. a fi perceput de simțuri sau de minte: s´a simțit un cutremur; 7. a avea conștiință [!] de starea în care se află: se simte vinovat. [Lat. SENTIRE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsă (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

simțí (-mț, -ít), vb.1. A avea senzația de, a percepe. – 2. A experimenta, a nota. – 3. A-și da seama. a înțelege, a prinde de veste. – 4. A mirosi. – 5. (Refl.) A-și da seama de propria stare fizică. – 6. (Refl.) A se găsi, a fi în stare. – 7. (Refl.) A fi stăpîn pe sine, a fi la înălțimea situației. – Mr. simtu, simțire, megl. sint, sințǫri. Lat. sentῑre (Pușcariu 1590; REW 7824), cf. vegl. seneter, it. sentire, prov., fr., cat., sp., port. sentir. Uz general (ALR, I, 104). Pers. I are și var. simț, prin analogie cu a-II-a. – Der. simț, s. n. (instinct senzație), deverbal format artificial după lat. sensus; simțiciune, s. f. (înv., sensisibilitate, sentiment); simțămînt (var. simțimînt), s. n. (sentiment), creat artificial după fr. sentiment; simțire, s. f. (trăire afectivă; sentiment; sensibilitate); simțitor, adj. (sensibil); nesimțire, s. f. (insensibilitate, bestialitate); nesimțit, adj. (grosolan, fără bun simț); nesimțitor, adj. (insensibil); consimți, vb., din fr. consentir; consimțămînt, s. n. (aprobare, consentiment); presimți, vb., după fr. pressentir; presentiment, s. n., după fr. pressentiment; resimți, vb., după fr. ressentir. Der. din fr. sens, s. n.; senzați(un)e, s. f.; senzațional, adj.; sensibil, adj.; insensibil, adj.; sensibilitate, s. f.; sensibiliza, vb.; sensitiv, adj.; sensitivă, s. f.; sensual, adj.; sensualism, s. n.; sensualist, adj.; sensualitate, s. f.; sentiment, s. n.; sentimental, adj.; sentimentalism, s. n.; sentimentalitate, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român


simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

simțì v. 1. a primi o impresiune cu ajutorul simțurilor: a simți căldura, frigul; 2. a gusta, a încerca: a simți o mare bucurie; 3. a aprecia: a simți frumusețile unei opere; 4. a prinde de veste: plecă fără să simtă cineva; 5. a pricepe: el simți că treaba stă rău; 6. a fi perceput de simțuri sau de minte: s´a simțit un cutremur; 7. a avea conștiință [!] de starea în care se află: se simte vinovat. [Lat. SENTIRE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsă (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)