SÍCA s. f. pumnal cu lama ușor încovoiată. (< lat. sica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
sícă s. f. – Plantă (Statice Gmelini). Origine necunoscută.Sursa: Dicționarul etimologic român SÍCĂ s. f. Denumire dată plantelor erbacee perene din genurile Statice (= Goniolimon) și Limonium, familia plumbaginacee, cu tulpini ramificate, frunze mari, dispuse în rozete, flori mici, în spiculețe, și fructe capsule; sunt răspândite prin stepe, deșerturi și pe litoral.Sursa: Dicționar enciclopedic sícă s. f., g.-d. art. sícii; pl. siciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) șícă! interj. (reg.; repetat) strigăt cu care se cheamă oile.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme