sfărămătúră V. fărmătură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sfărămătură f. lucru sfărămat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită