Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele sfoară:

SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a răspândi o veste, un zvon; a da de știre. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante, cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.]. – Probabil din ngr. sfóra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


sfoáră (-óri), s. f.1. Coardă, fir. – 2. (Înv.) Laț, șnur, împletitură. – 3. Lamă la ferăstrăul de mînă. – 4. Bucată (de teren). – 5. Truc, șiretenie, secret, partea invizibilă a unui negoț. – Var. Mold. șfară. Sl. sŭvora (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 341; Conev 94), cf. cr., slov., ceh., rus. svora, pol. sfora, ngr. σφόρα (Roesler 576; Meyer, Neugr. St., II, 60). Var. mold. reproduce vocalismul rut., dar ș- nu este clar; cf. șfară. Sensul 4 există și în funie. Der. sfor, s. n. (sensul curent de apă, curent central al rîurilor), din sb. svor (Candrea), cf. sp. hilero; sforar, s. m. (meseriaș care face sfori; intrigant, uneltitor); sforărie, s. f. (frîngherie; uneltire); șfărui, vb. (Mold., a lega cu sfoară sau cu șnur); însfora, vb. (a lega, a uni două scule de pescuit). – Din rom. provine rut. swara (Miklosich, Wander., 21).
Sursa: Dicționarul etimologic român

sfoáră (fir) s. f., g.-d. art. sfórii; pl. sfori
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sfoáră f., pl. sforĭ (ngr sfōra, sfoară, d. vgr. sŭnora, svora, cataramă, d. sŭ-vratiti, a învirti; rut. svára, ogdon; rus. svóra, pol. swora, sfora, păreche de cîni legați la vînătoare. V. vîrtej). Sud. Fir suptire de cînepă (maĭ gros de cît ata) care se întrebuințează la legat pachetele, la verificat o linie dreaptă (cum face dulgheru clnd întinde ciripia) ș.a. Funie de ceapă orĭ de usturoĭ făcută împletind frunzele lor. Curea, moșioară lungă și îngustă: o sfoară de moșie. A trage sforile, a unelti din ascuns (ca cel ce trage sforile la jocu păpușilor). A trage pe sfoară, a păcăli, a’nșela. Caĭ înhămațĭ la sfoară, caĭ înaintașĭ (o păreche înaintea celeĭ-lalte, à la Daumont. V. bulziș). Adv. Direct, întins: a veni sfoară acasă. — În Mold. sud sfoară și șfoară. În nord șfară, pl. șferĭ. V. sfară 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

sfoară f. 1. funișoară din fire de cânepă; fig. a trage pe sfoară, a păcăli pe cineva (locuțiune luată din jocul păpușilor); 2. ața sau șnurul dulgherului; 3. ceeace s´atârnă de o sfoară: o sfoară de ceapă, de usturoiu; 4. fășie mică și îngustă de pământ: o sfoară de moșie. [Slav. SŬVORA, copcă, cataramă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

sfoară f. V. sfară: dădu sfoară ’n țară POP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoară în țară = a da sfară în țară, v. sfară. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect. 2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊ Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară. 3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊ Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) șfáră, șfoáră s. f.] – Din ngr. sfóra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘFOÁRĂ s. f. v. sfoară.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

șfoáră, V. sfoară.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ȘFOÁRĂ s. f. v. sfoară.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)