SEMIVOCÁLĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsoană. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SEMIVOCÁLĂ s.f. Vocală care nu se poate rosti decât împreună cu o altă vocală (cu care formează un diftong); semiconsoană. [< semi- + vocală, după fr. semi-voyelle].
Sursa: Dicționar de neologisme
SEMIVOCÁLĂ s. f. sunet între vocală și consoană; semiconsoană. (după fr. semi-voyelle)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
semivocálă s. f., g.-d. art. semivocálei; pl. semivocáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *semivocálă f., pl. e. Gram. În unele limbĭ (vechea slavonească, sîrbeasca, ceha, polona, sanscrita), consonantă lichidă (R și L) pronunțată fară vocală, ca Srb. îld. Sîrb.
Sursa: Dicționaru limbii românești
semivocală f. Gram. se zice de consoanele numite obișnuit lichide.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SEMIVOCÁLĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)