SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SEDÚCE vb. III. tr. 1. A atrage, a încânta, a cuceri (prin farmecul vorbelor, prin purtare etc.). 2. (Despre bărbați) A ademeni, a amăgi o femeie; (p. ext.) a înșela. ♦ (Jur.) A săvârși o seducție. [P.i. sedúc. / < lat. seducere, cf. fr. séduire].
Sursa: Dicționar de neologisme
SEDÚCE vb. tr. 1. a atrage, a încânta, a cuceri (prin farmecul vorbelor, prin purtare). 2. (despre bărbați) a ademeni o femeie. ◊ (jur.) a săvârși o seducție. (< lat. seducere, după fr. séduire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sedúc, 1 pl. seducem, 2 pl. seduceți; imper. 2 sg. sedu, neg. nu seduce; part. sedusSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită seduce v. 1. a induce în eroare, a amăgi: a seduce marturii; 2. fig. a câștiga printr’o atracțiune irezistibilă: a seduce prin elocvența sa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incinta, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbați) A abuza de buna-credință a unei femei sau a unei minore, ademenind-o și determinând-o să întrețină relații sexuale, cu promisiuni înșelătoare; a ademeni; a înșela, a amăgi; a corupe. – Din lat. seducere. Cf. fr. séduire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)