Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele seamăn:

SEÁMĂN, semeni, s. m. Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna2 (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


!seámăn (fắră ~) loc. adj., loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) seámăn m., pl. sémenĭ (lat. simĭlis, asemenea. V. semăn 2). Care seamană cu tine, aproapele tăŭ, om: ĭubește-l pe seamănu tăŭ ca pe tine însuțĭ, semeniĭ noștrĭ. Fără seamăn, fără egal, fără asemănare, fără păreche, fără potrivă: un viteaz fără seamăn. A nu avea seamăn, a nu avea egal, a-ĭ întrece pe toțĭ. – Și fem., pl. semene: semenele noastre. Fals semen în L. M. Cp. cu geamăn, geamăt.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) seámăn v. tr. V. semăn 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) seámăn V. intr. V. semăn 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

seamăn m. 1. care este asemenea sieș, aproapele: iubiți pe semenii voștri; 2. se zice de lucruri sau de ființe asemenea: n’are seamăn pe lume AL. [Lat. SIMILIS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna2 (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

seamăn - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul semăna

seamăn - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul semăna