Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele scris:

SCRIS1, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Mașină de scris = mașină folosită pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. și adv. În scris = notat (pe hârtie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitură (1), scriptură (4), scrisoare (3). 3. Acțiunea de a scrie (2), de a redacta o compoziție, o operă. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezultă în urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Folosește multe neologisme în scrisul său. ♦ Totalitatea operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor. Scrisul românesc.V. scrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SCRIS2, -Ă, scriși, -se, adj., subst. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

!scris1 (bărbat predestinat) (pop.) s. m., pl. scriși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

scris2 (reprezentare grafică a cuvintelor, cele redate prin scris) s. n., pl. (cele redate prin scris, scrieri) scríse/ (feluri) scrísuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

scris, -ă adj. Ursit, predestinat: ce ți-e scris, în frunte ție pus (Prov.). Așa ĭ-a fost scris, așa ĭ-a fost soarta. Zugrăvit, pictat, ornat, cu colorĭ, încondeiat: oŭă scrise. A rămînea ca scris (pe părete), a rămînea tablou, uimit, surprins. Scrisă de frumoasă (ce era), foarte frumoasă (o femeĭe. V. coz). S. f. Ursită, soartă, destin: așa ĭ-a fost scrisă. Dosu uneĭ monete, opus pajuriĭ. Pl. Porunca scrisă: scrisele împăratuluĭ (V. rescript). S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a scrie: pin vorbă și pin scris, scrisu și cititu. Scriitură, scrisoare, vorbe scrise (ca formă de litere): ĭ-am recunoscut scrisu. Lucrurĭ (ideĭ) scrise: voĭ credeațĭ in scrisu vostru (Em.). Hîrtie financiară (efect, bon, acțiune ș. a.): scrisurĭ de ale bănciĭ Naționale. — Ca inventatorĭ al mașiniĭ de scris sînt menționați aceștia: Italianu Petru Conți, care, la 1822, și-a vîndut invențiunea în Francia; Americanu Austin Burth (1829); Austriacu Petru Mitterhofer, tîmplar din Tirol, care, la 1864, a inventat o mașină de scris completă și utilizabilă și a murit sărac și obscur (ĭar astăzi are un bust de bronz la Viena); Francezu Petru Foucauld, care a prezentat-o ca dar luĭ Napoleon III și a primit de la șambelanu luĭ sfat să se ocupe de lucrurĭ maĭ practice; Americanu Lakham Scoles, ziarist din Milwaukee (Statele Unite), care, la 1873, a construit și el o mașină de scris, pe care fiica luĭ, pe atunci în etate de 20 de ani, a scris o scrisoare. Dar nicĭ el n’a fost înțeles de public și n’a tras folos din invențiunea luĭ, pe cînd astăzi nu există bĭuroŭ fără mașină de scris !
Sursa: Dicționaru limbii românești

scris n. 1. fapta de a scrie: cititul și scrisul; 2. ceva scris: voi credeați în scrisul vostru EM.; 3. pl. efecte emise de o societate în credit și admise la Banca națională: scrisuri fonciare urbane, rurale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

scris a. 1. ursit, predestinat: ce ți-e scris, în frunte ți-i pus CR.; așa i-a fost scris, așa a avut să pățească (expresiunea populară a fatalismului oriental. V. scrisă); 2. zugrăvit (sens ieșit din uz): a rămânea ca scris pe perete, a rămânea tablou, a încremeni de spaimă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCRIS1, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Mașină de scris = mașină folosită pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. și adv. În scris = notat (pe hârtie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitură (1), scriptură (4), scrisoare (3). 3. Acțiunea de a scrie (2), de a redacta o compoziție, o operă. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezultă în urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Folosește multe neologisme în scrisul său. ♦ Totalitatea operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor. Scrisul românesc. [Pl. și: (2) scrisuri] – V. scrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SCRIS2, -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SCRIS1, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Mașină de scris = mașină folosită pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. și adv. În scris = notat (pe hârtie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitură (1), scriptură (4), scrisoare (3). 3. Acțiunea de a scrie (2), de a redacta o compoziție, o operă. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezultă în urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Folosește multe neologisme în scrisul său. ♦ Totalitatea operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor. Scrisul românesc.V. scrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SCRIS2, -Ă, scriși, -se, adj., subst. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

!scris1 (bărbat predestinat) (pop.) s. m., pl. scriși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

scris2 (reprezentare grafică a cuvintelor, cele redate prin scris) s. n., pl. (cele redate prin scris, scrieri) scríse/ (feluri) scrísuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

scris, -ă adj. Ursit, predestinat: ce ți-e scris, în frunte ție pus (Prov.). Așa ĭ-a fost scris, așa ĭ-a fost soarta. Zugrăvit, pictat, ornat, cu colorĭ, încondeiat: oŭă scrise. A rămînea ca scris (pe părete), a rămînea tablou, uimit, surprins. Scrisă de frumoasă (ce era), foarte frumoasă (o femeĭe. V. coz). S. f. Ursită, soartă, destin: așa ĭ-a fost scrisă. Dosu uneĭ monete, opus pajuriĭ. Pl. Porunca scrisă: scrisele împăratuluĭ (V. rescript). S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a scrie: pin vorbă și pin scris, scrisu și cititu. Scriitură, scrisoare, vorbe scrise (ca formă de litere): ĭ-am recunoscut scrisu. Lucrurĭ (ideĭ) scrise: voĭ credeațĭ in scrisu vostru (Em.). Hîrtie financiară (efect, bon, acțiune ș. a.): scrisurĭ de ale bănciĭ Naționale. — Ca inventatorĭ al mașiniĭ de scris sînt menționați aceștia: Italianu Petru Conți, care, la 1822, și-a vîndut invențiunea în Francia; Americanu Austin Burth (1829); Austriacu Petru Mitterhofer, tîmplar din Tirol, care, la 1864, a inventat o mașină de scris completă și utilizabilă și a murit sărac și obscur (ĭar astăzi are un bust de bronz la Viena); Francezu Petru Foucauld, care a prezentat-o ca dar luĭ Napoleon III și a primit de la șambelanu luĭ sfat să se ocupe de lucrurĭ maĭ practice; Americanu Lakham Scoles, ziarist din Milwaukee (Statele Unite), care, la 1873, a construit și el o mașină de scris, pe care fiica luĭ, pe atunci în etate de 20 de ani, a scris o scrisoare. Dar nicĭ el n’a fost înțeles de public și n’a tras folos din invențiunea luĭ, pe cînd astăzi nu există bĭuroŭ fără mașină de scris !
Sursa: Dicționaru limbii românești

scris n. 1. fapta de a scrie: cititul și scrisul; 2. ceva scris: voi credeați în scrisul vostru EM.; 3. pl. efecte emise de o societate în credit și admise la Banca națională: scrisuri fonciare urbane, rurale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

scris a. 1. ursit, predestinat: ce ți-e scris, în frunte ți-i pus CR.; așa i-a fost scris, așa a avut să pățească (expresiunea populară a fatalismului oriental. V. scrisă); 2. zugrăvit (sens ieșit din uz): a rămânea ca scris pe perete, a rămânea tablou, a încremeni de spaimă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCRIS1, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Mașină de scris = mașină folosită pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. și adv. În scris = notat (pe hârtie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitură (1), scriptură (4), scrisoare (3). 3. Acțiunea de a scrie (2), de a redacta o compoziție, o operă. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezultă în urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Folosește multe neologisme în scrisul său. ♦ Totalitatea operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor. Scrisul românesc. [Pl. și: (2) scrisuri] – V. scrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SCRIS2, -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

scris - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul scrie