scatólcă (-ci), s. f. – 1. Ladă, cufăraș. – 2. Palmă puternică. – Var. scatoalcă, Mold. scatulcă. It. scatola, prin rus. skatulka (Cihac, II, 330; Sanzewitsch 209). Semantismul celui de al doilea sens nu este clar. Este dubletul lui șcatulă, s. f. (Trans., ladă), rar, din mag. skatulya (Gáldi, Dict., 157).Sursa: Dicționarul etimologic român scatolcă f. 1. lădiță de pus clondire: umplu câteva clondire cu vin și rachiu și le puse la scatolcă FIL.; 2. fam. băborniță; 3. fam. calcavură: i-a tras câteva scatoalce. [Rus. ȘKATULKA (din nemț. Schatulle)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a