Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele scandal:

SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SCANDÁL s.n. 1. Zarvă provocată de o faptă urâtă, rușinoasă; faptă urâtă, rea, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă. 3. Obiect de îmbrăcăminte femeiască asemănător burtierei. [Pl. -luri, -le. / < fr. scandale, cf. lat. scandalum].
Sursa: Dicționar de neologisme

SCANDÁL s. n. 1. reacție violentă de protest față de ceva nedemn, rușinos, inacceptabil etc. 2. ceartă însoțită adesea de bătaie, de deteriorări de obiecte etc.; (p. ext.) zgomot, gălăgie mare produsă de o asemenea ceartă. 3. (fam.) portjartier. (< fr. scandale, lat. scandalum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

scandál (-luri), s. n. – Zarvă, tărăboi. – Var. înv. scándal(à), scandelă. Mgr. σϰάνδαλον (Murnu 49, sec. XVII), și modern din fr. scandale.Der. scăndăli, vb. (a scandaliza), sec. XVII, înv.; scandalagiu, s. m. (persoană scandaloasă); scandaliza, vb., din fr. scandaliser; scandalos, adj., din fr. scandaleux.
Sursa: Dicționarul etimologic român

SCANDAL bal, balamuc, cancan, caterincă, chermeză, eveniment, halima, panaramă, show.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

scandál s. n., pl. scandáluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

scandál n., pl. urĭ și e (fr. scandale, lat. scándalum, d. vgr. skándalon, cursă, capcană, ispită, scandal, pedică). Lucru care te scandalizează: asta e scandal ! Indignare produsă de un lucru scandalos: spre marele scandal al oamenilor bunĭ. Tărăboĭ, ceartă, sfadă saŭ bătaĭe: bețivu făcea scandal. – Ar fi maĭ corect să se accentuĭeze scándal, ca it. scándalo și vfr. esclandre. V. scandelă și mehenghĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

scandal n. 1. ocaziune de a cădea într’o eroare sau greșală, cauzată de vr’o faptă rea ori de o cuvântare corupătoare; 2. svon ce face o faptă rea, tărăboiu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SCANDÁL s.n. 1. Zarvă provocată de o faptă urâtă, rușinoasă; faptă urâtă, rea, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă. 3. Obiect de îmbrăcăminte femeiască asemănător burtierei. [Pl. -luri, -le. / < fr. scandale, cf. lat. scandalum].
Sursa: Dicționar de neologisme

SCANDÁL s. n. 1. reacție violentă de protest față de ceva nedemn, rușinos, inacceptabil etc. 2. ceartă însoțită adesea de bătaie, de deteriorări de obiecte etc.; (p. ext.) zgomot, gălăgie mare produsă de o asemenea ceartă. 3. (fam.) portjartier. (< fr. scandale, lat. scandalum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

scandál (-luri), s. n. – Zarvă, tărăboi. – Var. înv. scándal(à), scandelă. Mgr. σϰάνδαλον (Murnu 49, sec. XVII), și modern din fr. scandale.Der. scăndăli, vb. (a scandaliza), sec. XVII, înv.; scandalagiu, s. m. (persoană scandaloasă); scandaliza, vb., din fr. scandaliser; scandalos, adj., din fr. scandaleux.
Sursa: Dicționarul etimologic român

SCANDAL bal, balamuc, cancan, caterincă, chermeză, eveniment, halima, panaramă, show.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

scandál s. n., pl. scandáluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

scandál n., pl. urĭ și e (fr. scandale, lat. scándalum, d. vgr. skándalon, cursă, capcană, ispită, scandal, pedică). Lucru care te scandalizează: asta e scandal ! Indignare produsă de un lucru scandalos: spre marele scandal al oamenilor bunĭ. Tărăboĭ, ceartă, sfadă saŭ bătaĭe: bețivu făcea scandal. – Ar fi maĭ corect să se accentuĭeze scándal, ca it. scándalo și vfr. esclandre. V. scandelă și mehenghĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

scandal n. 1. ocaziune de a cădea într’o eroare sau greșală, cauzată de vr’o faptă rea ori de o cuvântare corupătoare; 2. svon ce face o faptă rea, tărăboiu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)