SCÁLDĂ, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scăldat; scăldătoare. 2. Vas mare pentru îmbăiat; cadă. – Din scălda (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a scáldă, s.f. – Covată, cadă: „Pruncu-n scaldă țâpure” (Memoria 2001: 105). – Din scălda „a face baie” (< lat. excaladare).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
scáldă (pop.) s. f., g.-d. art. scáldei; pl. scáldeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită scáldă f., pl. e (d. a te scălda). Trans. Bucov. Rar în colo. Scăldătoare, baĭe (loc saŭ cadă de scăldat); o scaldă de aur (Em.), scaldă de lumină, sub scalda pulberiĭ de lună (Munt. vest, Chir. CL. 1910 jubilar, 207 și maĭ, 318), la scaldă (Vl., VR. 1924, 9, 306 și 307).
Sursa: Dicționaru limbii românești
scaldă f. Tr. Buc. baie: într’o scaldă de aur EM. [Tras din scălda].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SCÁLDĂ, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scăldat; scăldătoare. 2. Vas mare pentru îmbăiat; cadă. – Din scălda (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
scăldá (-ald, -át), vb. – A face baie. – Mr. (a)scaldu, scladare, megl. scald(ari),istr. scǫd. Lat. excaldāre (Diez, Gramm., I, 12; Pușcariu 1537; REW 2946; Rosetti, I, 173), cf. it. scaldare, prov. escuadar, fr. échauder, sp., port. escaldar. – Der. scaldă, s. f. (baie; cadă de baie); scăldătoare, s. f. (baie; apă pregătită pentru baie; loc de scăldat); scăldătură, s. f. (acțiunea de a se scălda; apa care rămîne de la baie); scăldușcă (var. scăldușe), s. f. (Mold., baie).Sursa: Dicționarul etimologic român scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită scăldà v. 1. a (se) îmbăia; 2. fig. a muia, a uda: față scăldată în lacrămi; 3.
se zice de mări sau râuri în raport cu locurile ce străbat. [Lat. EXCALDARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)