Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele scăpară:

SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


scăpărá (-ápăr, -át), vb.1. A scoate foc din cremene. – 2. A scoate scîntei. – 3. A străluci, a sclipi scurt. – Mr. ascapir, ascăpirare, megl. scapir, scăpirari. Origine îndoielnică. Ar putea fi lat. *excapŭlāre „a pune în libertate”, cf. it. scapolare „a elibera” (REW 2955) și de aici ngr. σϰαπουλίξω, sb. skapulati, cu același sens, cf. calabr. scapulare „a elibera”. Semantismul este ușor de explicat, deși a scăpăra este la propriu „a scoate scîntei”. Totuși, fonetismul din dialecte se opune acestei ipoteze. Celelalte explicații sînt insuficiente: din gr. στράπτειν „a face raze” (Cihac, II, 695); din lat. caperāre „a se încreți” (Tiktin; cf. împotrivă REW 1624b); pus în legătură cu alb. škrep (Meyer 408; Philippide, I, 265; Rosetti, II, 122). Der. scăpărămînt, s. n. (ceea ce e necesar pentru a face foc), se folosește mai ales la pl.; scăpărător, adj. (fulgerător); scăpărătoare, s. f. (cremene, amnar); scăpărătură, s. f. (sclipire, scînteiere, licărire).
Sursa: Dicționarul etimologic român

scăpărá, pers. 3 sg. scápără, vb. I (reg.; despre must) a fierbe (pentru a deveni vin); a căpăra.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

scăpărá V. scapăr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

scăpărà v. 1. a scoate scântei lovind cremenea cu amnarul; 2. fig. a fi plin de foc, a arde de mânie: ochii leului scapără. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

scăpară - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul scăpa