Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele scârțâi:

SCẤRȚAI interj. v. scârț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SCẤRȚAI interj. v. scârț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SCÂRȚĂÍ vb. IV. v. scârțâi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

scârțăi, scârțăi v. i. 1. a cânta prost, strident, la un instrument muzical cu coarde 2. (d. acțiuni, activități, întreprinderi) a progresa greu / anevoie, a nu funcționa cum trebuie 3. (d. o afirmație) a nu fi plauzibilă
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

scârțăì v. 1. a scoate un sunet ascuțit: ușa neunsă scârțăe; 2. fam. a cânta prost din vioară. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCÂRȚĂÍ vb. IV. v. scârțâi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ◊ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb.IV] – Scârț + suf. -âi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)