Am găsit 19 definiții pentru cuvantul/cuvintele satir:

SATÍR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitățile rustice din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SATÍR s.m. (Mit.) Divinitate a pădurilor imaginată cu o față bestială, cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap. ♦ (Fig.) Om desfrânat, libidinos; cinic. [Acc. și sátir. / < fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros].
Sursa: Dicționar de neologisme

SATÍR s. m. 1. (mit.) divinitate secundară, imaginată ca un monstru cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap. ♦ reprezentare plastică a unei asemenea divinități. 2. (fig.) om desfrânat, libidinos. (< fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

satír s. m., pl. satíri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

* sátir m. (vgr. sátyros, lat. sátyrus). Mit. Un semizeŭ care locuia în pădurĭ, avea copite și coarne de țap și mergea în ceața luĭ Bacu. Fig. Om foarte libidinos. – Fals satír (fr. satyre).
Sursa: Dicționaru limbii românești

satir m. 1. Mit. semi-zeu care locuia în păduri și avea copite și cornițe de țap; 2. fam. om foarte desfrânat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SATÍR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitățile rustice din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SATÍR s.m. (Mit.) Divinitate a pădurilor imaginată cu o față bestială, cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap. ♦ (Fig.) Om desfrânat, libidinos; cinic. [Acc. și sátir. / < fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros].
Sursa: Dicționar de neologisme

SATÍR s. m. 1. (mit.) divinitate secundară, imaginată ca un monstru cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap. ♦ reprezentare plastică a unei asemenea divinități. 2. (fig.) om desfrânat, libidinos. (< fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

satír s. m., pl. satíri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

* sátir m. (vgr. sátyros, lat. sátyrus). Mit. Un semizeŭ care locuia în pădurĭ, avea copite și coarne de țap și mergea în ceața luĭ Bacu. Fig. Om foarte libidinos. – Fals satír (fr. satyre).
Sursa: Dicționaru limbii românești

satir m. 1. Mit. semi-zeu care locuia în păduri și avea copite și cornițe de țap; 2. fam. om foarte desfrânat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

satîr (-re), s. n. – Cuțit mare, secure. – Mr. sătire. Tc. (arab.) satir (Șeineanu, II, 316; Lokotsch 1873; Ronzevalle 99), cf. ngr. σατήρι, alb. satër, bg. satăr.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) satî́r V. șatîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) satî́r n., pl. e (turc. satyr, d. ar. satur; ngr. satiri, alb. bg. satyr). Un fel de cuțit de bucătărie, scurt, lat și greŭ care servește la tocat carnea. Fig. Iron. Sabie. Vechĭ. Topor de călăŭ saŭ de luptă. V. halebardă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șatîr (-ri), s. m. – Gardă, slugă înarmată, scutier. – Var. satîr, satîrgiu, satîraș. Tc. șatir (Tiktin), confundat cu cuvîntul anterior.
Sursa: Dicționarul etimologic român

șatî́r m. (turc. șatyr). Vechĭ. Un fel de lacheŭ care mergea înaintea marilor demnitarĭ. – Și satî́r (după pronunțarea ngr.) și satîráș, satiráș.
Sursa: Dicționaru limbii românești