SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.), pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SARAMÚRĂ, saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamúră s. f.] – Din ngr. salamúra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a saramúră (saramúri), s. f. – Apă sărată. – Var. salamură, Banat sărămură. Lat. salimuria, prin ven. salimora › ngr. σαλαμούρα (Candrea), bg., sb., cr., slov. salamura (Cihac, II, 234; Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Tiktin; REW 7545). Der. directă din lat. pare probabilă pentru ultima var. și nu este imposibilă pentru celelalte forme, deși prezența lui a aton prezintă o dificultate (poate s-ar fi păstrat prin apropierea forțată de sare, fiindcă Anton Pann scrie sare-mură; cf. totuși sărătură). Oricum, supoziția general acceptată că salamură, cu l, este forma primitivă, este destul de îndoielnică.Sursa: Dicționarul etimologic român saramúră V. salamură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
saramúră s. f., g.-d. art. saramúrii; (feluri, porții) pl. saramúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
saramură f. apă sărată. [Și salamură = lat. SALISMURIA, printr’un intermediar slav].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SARAMÚRĂ, (2) saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamúră s. f.] – Din ngr. salamúra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)