Am găsit 33 de definiții pentru cuvantul/cuvintele sar:

SAR- v. sarco-.
Sursa: Dicționar de neologisme


sar s.n. (reg.) vas de bucătărie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

ŠAR V. Šar Planina.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) sar și sărez, a sărá v. tr. (lat. salare = sallire și sállere, a săra; it. salare, pv. sp. pg. salar, fr. saler. V. presar). Dreg cu sare, pun sare: a săra carnea. Fig. A-țĭ săra inima, sufletu, a te simțĭ mulțămit de ceva. – Și săr, sărĭ (pers. 1 și 2).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) sar a sărí v. intr. (lat. salire, a sări; it. salire, pv. sp. salir, fr. saillir, pg. sahir. Sar, săr [vest] și saĭ, sarĭ și saĭ, sare; să sar, săr [vest] și să saĭ, să sarĭ și să saĭ, să sară și să saĭe, să sărim, și să saĭ, să sărițĭ, să sară și să saĭe. Cp. cu cer, ceĭ și scap, scăp. V. salt 2). Fac o mișcare puternică ca să ajung pin aer dintr’un loc într’altu: a sări peste un șanț, a sări jos de pe scaun, broasca a sărit de pe mal în apă. Salt, țopăĭ: valsu nu se dansează sărind. Mă răped: aŭ sărit toțĭ la arme, la zidurĭ, pe zidurĭ, în ajutor. Apar pe neașteptate, mă tot mut: sărind din oraș în oraș, nu facĭ parale. Fig. Trec brusc: a sărĭ de la o ideĭe la alta. Ajung dintr’o situațiune inferioară într’una maĭ înaltă fără să trec pin gradele intermediare: a sărĭ din clasa întîĭa într’a treĭa. V. tr. Trec pe de-asupra avîntîndu-mă pin aer: a sărĭ un șanț. Fig. Omit, trec cu vederea, scap din vedere: a sărĭ un cuvînt din carte. Trec pe deasupra, las în urmă: ministru a sărit niște ofițerĭ la înaintare. A sărĭ in aer, a fi distrus de exploziune. A sări în capu cuĭva, a te răpezĭ la el furios (ca cloșca). A sări în gîtu cuĭva, a nu-l maĭ slabĭ cu dragostea. A sări gardurile, a te ține de amorurĭ. A sări în ochĭ: 1) a bate prea tare la ochĭ, a atrage prea tare atențiunea, a jigni ochiĭ, 2) a fi foarte evident. A-țĭ sări inima de bucurie saŭ de frică, a tresări de bucurie saŭ de frică. Prov. Nu se știe de unde sare ĭepurele, nu se știe de unde vine surpriza (Expresiune de vînătoare). Sărițĭ ! strigăt desperat de ajutor (= răpeziți-vă, venițĭ grabnic !): sărițĭ, că mă omoară ! Sărițĭ, oamenĭ bunĭ !
Sursa: Dicționaru limbii românești

șar (șáruri), s. n.1. (Înv.) Culoare. – 2. (Bucov.) Arsenic. – 3. (Mold.) Linie, dungă, hotar. – 4. (Mold.) Renură, canelură, șanț. Sl. šarŭ „culoare” (Tiktin), cf. mag. sár. Ultimul sens se explică probabil prin linia de culoare cu care se indică traseul canelurii.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ȘAR, șaruri, s. n. (Înv. și reg.) Vopsea, culoare. – Magh. sár.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

2) șar n., pl. urĭ. (Cp. cu șir). Mold. (Cov.). Șanț săpat într´o peatră [!] de moară, într´un teasc (ca să se scurgă mustu) saŭ în alt-ceva. Btș. Linie trasă pe ceva: un șar tras cu crida pe postav. Lucrurĭ așezate în șir: un șar de cireșĭ în livadă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) șar n., pl. urĭ (ung. sár, d. vsl. šarŭ, coloare [!]; bg. šar, rus. šary, coloare, pol. szary, cenușiŭ. V. șeruĭesc). Vechĭ. Coloare. Azĭ. Nord. Arsenic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șar, -uri, s.n. – 1. Vopsea utilizată în olărit și obținută din pământ colorat natural, pisat cu o lespede de piatră și înmuiat în apă (Dăncuș 1986: 78). 2. Piatră de culoare albastră, sfărâmicioasă, de râu (Memoria 2001). 3. Vad de care în albia unui râu (ALR 1973: 677). „Șar să zâce unde-i apa mai scăzută și trece lumea pân ie” (Bilțiu 2001: 178; Oncești). – Din sl. sarǔ „culoare” (Tiktin cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

șar n. Mold. arsenic. [Ung. SÁR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șar n. 1. jgheabul teascului; 2. crestătura în piatra morii. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șar (șáruri), s. n.1. (Înv.) Culoare. – 2. (Bucov.) Arsenic. – 3. (Mold.) Linie, dungă, hotar. – 4. (Mold.) Renură, canelură, șanț. Sl. šarŭ „culoare” (Tiktin), cf. mag. sár. Ultimul sens se explică probabil prin linia de culoare cu care se indică traseul canelurii.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ȘAR, șaruri, s. n. (Înv. și reg.) Vopsea, culoare. – Magh. sár.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

2) șar n., pl. urĭ. (Cp. cu șir). Mold. (Cov.). Șanț săpat într´o peatră [!] de moară, într´un teasc (ca să se scurgă mustu) saŭ în alt-ceva. Btș. Linie trasă pe ceva: un șar tras cu crida pe postav. Lucrurĭ așezate în șir: un șar de cireșĭ în livadă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) șar n., pl. urĭ (ung. sár, d. vsl. šarŭ, coloare [!]; bg. šar, rus. šary, coloare, pol. szary, cenușiŭ. V. șeruĭesc). Vechĭ. Coloare. Azĭ. Nord. Arsenic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șar, -uri, s.n. – 1. Vopsea utilizată în olărit și obținută din pământ colorat natural, pisat cu o lespede de piatră și înmuiat în apă (Dăncuș 1986: 78). 2. Piatră de culoare albastră, sfărâmicioasă, de râu (Memoria 2001). 3. Vad de care în albia unui râu (ALR 1973: 677). „Șar să zâce unde-i apa mai scăzută și trece lumea pân ie” (Bilțiu 2001: 178; Oncești). – Din sl. sarǔ „culoare” (Tiktin cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

șar n. Mold. arsenic. [Ung. SÁR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șar n. 1. jgheabul teascului; 2. crestătura în piatra morii. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șar (șáruri), s. n.1. (Înv.) Culoare. – 2. (Bucov.) Arsenic. – 3. (Mold.) Linie, dungă, hotar. – 4. (Mold.) Renură, canelură, șanț. Sl. šarŭ „culoare” (Tiktin), cf. mag. sár. Ultimul sens se explică probabil prin linia de culoare cu care se indică traseul canelurii.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ȘAR, șaruri, s. n. (Înv. și reg.) Vopsea, culoare. – Magh. sár.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

2) șar n., pl. urĭ. (Cp. cu șir). Mold. (Cov.). Șanț săpat într´o peatră [!] de moară, într´un teasc (ca să se scurgă mustu) saŭ în alt-ceva. Btș. Linie trasă pe ceva: un șar tras cu crida pe postav. Lucrurĭ așezate în șir: un șar de cireșĭ în livadă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) șar n., pl. urĭ (ung. sár, d. vsl. šarŭ, coloare [!]; bg. šar, rus. šary, coloare, pol. szary, cenușiŭ. V. șeruĭesc). Vechĭ. Coloare. Azĭ. Nord. Arsenic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șar, -uri, s.n. – 1. Vopsea utilizată în olărit și obținută din pământ colorat natural, pisat cu o lespede de piatră și înmuiat în apă (Dăncuș 1986: 78). 2. Piatră de culoare albastră, sfărâmicioasă, de râu (Memoria 2001). 3. Vad de care în albia unui râu (ALR 1973: 677). „Șar să zâce unde-i apa mai scăzută și trece lumea pân ie” (Bilțiu 2001: 178; Oncești). – Din sl. sarǔ „culoare” (Tiktin cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

șar n. Mold. arsenic. [Ung. SÁR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șar n. 1. jgheabul teascului; 2. crestătura în piatra morii. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șar (șáruri), s. n.1. (Înv.) Culoare. – 2. (Bucov.) Arsenic. – 3. (Mold.) Linie, dungă, hotar. – 4. (Mold.) Renură, canelură, șanț. Sl. šarŭ „culoare” (Tiktin), cf. mag. sár. Ultimul sens se explică probabil prin linia de culoare cu care se indică traseul canelurii.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ȘAR, șaruri, s. n. (Înv. și reg.) Vopsea, culoare. – Magh. sár.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

2) șar n., pl. urĭ. (Cp. cu șir). Mold. (Cov.). Șanț săpat într´o peatră [!] de moară, într´un teasc (ca să se scurgă mustu) saŭ în alt-ceva. Btș. Linie trasă pe ceva: un șar tras cu crida pe postav. Lucrurĭ așezate în șir: un șar de cireșĭ în livadă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) șar n., pl. urĭ (ung. sár, d. vsl. šarŭ, coloare [!]; bg. šar, rus. šary, coloare, pol. szary, cenușiŭ. V. șeruĭesc). Vechĭ. Coloare. Azĭ. Nord. Arsenic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șar, -uri, s.n. – 1. Vopsea utilizată în olărit și obținută din pământ colorat natural, pisat cu o lespede de piatră și înmuiat în apă (Dăncuș 1986: 78). 2. Piatră de culoare albastră, sfărâmicioasă, de râu (Memoria 2001). 3. Vad de care în albia unui râu (ALR 1973: 677). „Șar să zâce unde-i apa mai scăzută și trece lumea pân ie” (Bilțiu 2001: 178; Oncești). – Din sl. sarǔ „culoare” (Tiktin cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

șar n. Mold. arsenic. [Ung. SÁR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șar n. 1. jgheabul teascului; 2. crestătura în piatra morii. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Forme flexionare:

sar - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul săra

sar - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul săra

săr - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul sări

sar - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul sări

sar - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul sări

săr - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul sări

sar - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul sări