Am găsit 25 de definiții pentru cuvantul/cuvintele sapă:

SÁPĂ1, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ♦ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. – Lat. sappa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SÁPĂ2 s. f. (Pop.) Faptul de a săpa. – Din săpa (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SÁPĂ3, sape, s. f. (La cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. scr. sapi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

sápă (sápe), s. f.1. Unealtă agricolă. – 2. Prașilă, prășire. – Mr., megl. sapă, istr. sope. Lat. vulg. sappa (Roensch, ZRPh., I, 414; Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1512; Candrea, Elemente, 404; REW 9599), cf. it. zappa, fr. sape, sp. zapa, ngr. τσάπα (Cihac, II, 694), tc. capa (Popescu-Ciocănel 41). – Der. săpa, vb. (a prăși, a lucra cu sapa; a excava, a scobi, a scrijeli; a roade, a mînca; a găuri, a sfredeli), mr., megl. sap, poate direct din lat. vulg. sappāre (Pușcariu 1511; Tiktin); săpăcios, adj. (care se năruie, sfărîmicios); săpător, s. m. (muncitor cu sapa; soldat care sapă tranșee; sculptor, tăietor); săpătură, s. f. (prășire, muncă cu sapa; groapă, adîncitură; tăietură, sculptură); săpoi, s. n. (sapă mare, tîrnăcop); săpăligă, s. f. (sapă mică, greblă). Din rom. provin rut. sapa, s., sapaty, vb., sapanie, s., obsapaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 404), mag. szápoly, s., szápaly, s., și probabil alb. sëpatë „topor”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

sápă (sápe), s. f. – Crupă. Sb., slov. sapi (Cihac, II, 284), cf. tc. sap (Șeineanu, II, 314).
Sursa: Dicționarul etimologic român

SÁPĂ (lat. sappa) s. f. 1. Unealtă compusă dintr-o lamă metalică plană sau puțin concavă, cu coadă de lemn, folosită la efectuarea unor lucrări manuale în agricultură (săpat, prășit), în minerit (pentru deplasarea minereului sau a cărbunelui spre locul de încărcare) etc. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. ♦ Muncă depusă pentru săpat, prășit. 2. S. de foraj = dispozitiv montat la capătul inferior al garniturii de prăjini de foraj, cu care se execută dislocarea rocilor în vederea realizării găurii de sondă. Se deosebesc: s. cu lame (care lucrează prin tăiere și așchiere), s. cu discuri (care lucrează prin despicare în plan vertical) și s. cu role (prevăzute cu dinți sau cu diamante, care lucrează prin despicare și sfărâmare).
Sursa: Dicționar enciclopedic

2) sápă f., pl. e și săpĭ (turc. sap, mîner, coadă, sîrb. sape, sapĭ f., pl. crupă). Munt. Crupă, partea care rămîne între șa și coada de cal. Fie-care din cele patru lemne care formează muchile acoperemîntuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) sápă f., pl. e și săpĭ (lat. sappa, it. zappa, fr. sape, sp. zapa. D. rom. vine rut. sapa. V. țapină). O unealtă de fer lată ca o semilună fixată perpendicular pe o coadă lungă lungă de vre-un metru și jumătate și întrebuințată la scurmat pămîntu în agricultură. Lovitură de sapă, lucrare cu sapa: a da o sapă păpușoiuluĭ (a-l prășĭ). Muncă cu sapa, prașilă: mă duc la sapă. A ajunge în sapă de lemn, a ajunge la mare sărăcie. Sapa și lopata, nici o speranță, n’a maĭ rămas de cît mormîntu (pin aluzie la sapă [= hîrleț], care face groapa, și lopată [= hîrleț]), care aruncă înapoĭ pămîntu peste mort: de-acuma, sapa și lopata !
Sursa: Dicționaru limbii românești

sápă1 (unealtă) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sápă2 (săpat) (pop.) s. f., g.-d. art. sápei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sápă3 (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sapă f. 1. unealtă de fier cu mânerul de lemn pentru tăiat, sfărâmat și întors pământul; sapă de lemn, fig. sărăcie extremă: a ajunge la sapă de lemn; sapă și lopată, lipsă de orice speranță; 2. numele celor patru căpriori din colțurile unei case țărănești. |Lat. SAPPA, unealtă agricolă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

sapă f. Mold. șoldul calului: pe sapă mi-l netezește POP. [Turc. SAP, șold].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SÁPĂ1, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ◊ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile acoperișului unei case țărănești. – Lat. sappa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SÁPĂ2 s. f. (Pop.) Faptul de a săpa. – Din săpa (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SÁPĂ3, sape, s. f. (înv. și pop.; la cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. sb. sapi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

săpà v. 1. a lucra cu sapa: a săpa pământul; 2. a săpa spre a căuta ceva; 3. a face o gaură în pământ: a săpa un puț, o groapă; 4. a grava: a săpa în piatră; 5. fig. a căuta să distrugă: boierii sapă tronul lui Mircea AL. [Tras din sapă; sensul 5 după fr. saper].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘÁPĂ, șape, s. f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se așterne pe suprafața unui element de construcție pentru a-l impermeabiliza. – Din fr. chape.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘÁPĂ s.f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se toarnă pe suprafața unui element de construcție pentru a-l impermeabiliza. [< fr. chape].
Sursa: Dicționar de neologisme

ȘÁPĂ s. f. 1. strat superficial de bitum, de asfalt etc. destinat a impermeabiliza un element de construcție. 2. (metal.) învelitoare în care se fixează formele în turnătorie. (< fr. chape)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

șápă s. f., g.-d. art. șápei; pl. șápe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ȘÁPĂ, șape, s. f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se așterne pe suprafața unui element de construcție pentru a-1 impermeabiliza. – Din fr. chape.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)