SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sanchíu (sanchíe), s. f. – 1. Tăcut, posac. – 2. Zăpăcit, aiurit. Origine necunoscută. În Munt.Sursa: Dicționarul etimologic român
sanchíŭ, -íe adj. (turc. sanki, sakîi, tăcut). Vest. Posac, mocnit, posomorît, hursuz.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sanchiu a. posac. [Turc. SANKI, tăcut].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)