SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SALÚT s.n. Cuvânt, frază, gest cu care se salută. ♦ Cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete etc. [Pl. -turi. / < fr. salut, cf. lat. salus].
Sursa: Dicționar de neologisme
SALÚT s. n. cuvânt, frază, gest cu care se salută. ◊ cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete. (< fr. salut, lat. salus, it. saluto)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
1) *salút n., pl. urĭ (fr. salut, vfr. salu [d. lat. salus, salútis, mîntuire, salvare], scris astăzĭ salut pin reacțiune etimologică; it. salúto). Semnu saŭ gestu pin care saluțĭ pe cineva: a da, a primi, a înapoĭa un salut. – Cu înț. de „mîntuire, salvare” e fals. Deci: armata mîntuiriĭ, nu armata salutuluĭ (vorbind de celebra asociațiune protestantă fundată de William Booth ca să-ĭ facă pe oamenĭ maĭ temătorĭ de Dumnezeŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *salút, a -á v. tr. (lat. salúto, -áre. V. sărut). Fac cuĭva, cînd îl întîlnesc, un semn de atențiune, politeță saŭ respect, plecînd capu, ducînd mîna la tîmplă saŭ ridicînd pălăria: a saluta un prieten. Trimet salutărĭ pin scris orĭ pin vorbă. Onorez cu un semnal de politeță după uzu armateĭ saŭ marineĭ: a saluta un vapor cu 20 de bubuiturĭ de tun. Aclam, proclam: armata l-a salutat ca împărat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
salút s. n., pl. salúturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită salut n. salutare: salut milităresc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘĂLÚȚ, șăluțuri, s. n. Diminutiv al lui șal. – Șal + suf. -uț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal.Sursa: Dicționarul limbii române moderne șălúț (rar) s. n., pl. șălúțuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȘĂLÚȚ, șăluțuri, s. n. Diminutiv al lui șal. – Șal + suf. -uț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘĂLÚȚ, șăluțuri, s. n. Diminutiv al lui șal. – Șal + suf. -uț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
șălúț (rar) s. n., pl. șălúțuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȘĂLÚȚ, șăluțuri, s. n. Diminutiv al lui șal. – Șal + suf. -uț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
salut - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul saluta
salut - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul saluta