1) saĭdacár m. (din sahaĭdacar, d. sahaĭdac). Mold. Vechĭ. Făcător de sahaĭdace, arcurĭ și săgețĭ (Iorga, Negoț, 173). – Și săĭdăcar și sehăĭd-.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) saĭdacár m. (din sedelcar, d. selcă și infl. de saĭdacar 1 și de saĭdecar). Mod. Rar azĭ. Șelar. – Și săĭdăcar. La Radu Rosetti (VR. 1922, 9, 365) sfeĭdecar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SĂIDĂCÁR s. m. v. săhăidăcar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a săĭdăcár V. saĭdacar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SĂIDĂCÁR s. m. v. săhăidăcar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)