SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SĂRUT bezea, pup, pupătură, pupic, pusi, ștampilă, țocăitură, ventuză.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române
sărút s. n., pl. sărúturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) sărút n., pl. urĭ. Acțiunea de a săruta. Sărutare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) sărút, a -á v. tr. (lat. salúto, -áre, a saluta; it. salutare, pv. cat. sp. saludar, fr. saluer, pg. saudar). Vechĭ. Salut. Azĭ. Ating cu buzele o ființă saŭ un lucru ĭubit orĭ venerat: fiu săruta mîna tatăluĭ, bătrînu săruta ĭcoana. V. gĭugiulesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sărut n. sărutare: de sărutu-i fermecat AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
sărut - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul săruta
sărut - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul săruta