riŭ, V. rîŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
rîu (-uri), s. n. – 1. Apă curgătoare mare. – 2. Feston, broderie, cusătură verticală. – Mr. arîu, megl. rou. Lat. rivus, rius (Pușcariu 1469; REW 7341; Bărbulescu, Arhiva, XXXVII, 245); cf. it., sp., port. rio (logud. riu, campan. arriu), prov., cat. riu. – Der. rîurean, adj. (riveran); rîura, vb. (a undui; a coase rîuri); rîuri, vb. (a undui, a curge, a forma un rîu); înrîuri, vb. (a influența, a avea influență), format prin traducerea fr. influer, cf. germ. Einfluss.Sursa: Dicționarul etimologic român
rîŭ și (vechĭ) riŭ n., pl. urĭ (lat. rîvus, pop. rius, it. sp. pg. rio, pv. vfr. riu). Curs de apă maĭ mare de cît [!] pîrău, fluviu: rîu Siret, rîu Dunărea. (În geografie se zice riŭ apeĭ care se varsă într´un fluviu și fluviŭ celeĭ ce se varsă în mare). Fig. Mare cantitate: rîŭ de lacrămĭ. Pl. Ornamentele iilor țărăneștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
rîu n. V. râu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a