rînd (rấnduri), s. n. – 1. Șir, linie. – 2. Serie, grup. – 3. Ordine, în șir, dată. – 4. Ordine, clasă, categorie. – 5. Plebe, devălmășie. – 6. Regulă, normă, jalon. 7. Menstruație. – 8. Temperament, tip. – 9. Pereche, serie de obiecte care formează un tot. – 10. Linie, șir de cuvinte. – 11. Strat. – De rînd, comun, vulgar. – De-a rîndul, în șir. Pe rînd, în ordine. Sl. rędŭ „ordine” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329), cf. bg., alb. red, ngr. ἀράδα „rang”, mag. rend „ordine”. – Der. rîndui, vb. (a ordona; a determina, a stabili; a destina, a numi), din sl. ręditi, cf. orîndui; rîndaș, s. m. (tînăr, argat pentru treburile cele mai umile); rînduitor, s. m. (ordonator, organizator); rîndului, vb. (Maram., a ordona), din mag. rendelni (Candrea); rînduială, s. f. (ordine; așezare, stabiliment; normă; regulă; ritual, ceremonial); neorînduială, s. f. (dezordine).Sursa: Dicționarul etimologic român rînd n., pl. urĭ (vsl. rendŭ, rînd, rus. read, ung. rend. V. orînd, pareatcă). Ființe saŭ lucrurĭ puse pe o singură linie alăturea unele de altele (nu în șir): un rînd de soldațĭ, de copacĭ. Generațiune: multe rîndurĭ de oamenĭ aŭ murit. Linie, cuvinte scrise unu după altu: acest prost nu poate scrie nicĭ doŭă rîndurĭ. A citi pintre [!] rîndurĭ, a pricepe ce nu e scris de-a dreptu. Etaj, cat (Mold.): casă cu doŭă rîndurĭ. Strat, pătură: soarele m´a pîrlit în cît [!] mi s´a luat un rînd de pele [!]. Tăcîm, garnitură, costum complet: un rînd de haĭne, de primenelĭ. Dată oară: de rîndu acesta, în multe rîndurĭ (de maĭ multe orĭ). Moment, timp cînd să: a-țĭ veni rîndu, a lua cuĭva rîndu (a i te substitui la o muncă saŭ la un folos). Rînduĭală, ordine, samă [!], obiceĭ, procedură, fel de traĭ: nu știa rîndu țăriĭ (Vechĭ). A pune la rînd, a alinia. A veni la rînd, a-țĭ veni rîndu să. A fi de rînd, a fi de serviciŭ. De rînd, ordinar, prost: om de rînd, haĭne de rînd. Pe rînd (maĭ rar de-a rîndu) unu după altu, succesiv: aŭ plecat pe rînd.
Sursa: Dicționaru limbii românești