Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele rus:

RUS, -Ă (‹ rus) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Rusiei. Mai trăiesc în alte republici de pe terit. fostei U.R.S.S., în S.U.A. și Canada și în țările din Europa Apuseană. ♦ Persoană care aparține acestui popor. R. sunt de religie creștină (ortodoxă). 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia sau la ruși; rusesc. ◊ Artă r. = primele manifestări apar din sec. 10 în orașele și cnezatele Kiev, Novgorod, Vladimir, Suzdal și Moscova. Tradiționala arhitectură în lemn a influențat plastica arhitecturii zidite. Bisericile se caracterizează prin cupole multiple și prezentare etajată a volumelor (catedrala Sf. Sofia din Kiev – sec. 12). În sec. 14-15 apar elemente noi: arcul în potcoavă, cupola în formă de bulb, decorații cu plăci de faianță colorată. Pe lângă construcțiile religioase (biserica Adormirea Maicii Domnlui, catedrala Sf. Mihail, biserica Vasili Blanjennîi din Moscova) se realizeazăă ample construcții militare (citadela Kremlinului, din Moscova) și civile (Granovitaia Palata, din Moscova). În pictură se realizează ansambluri de frescă și mozaic, icoane și ilustrații de manuscris (A. Rubliov, Teofan Grecul, Dionisi). În sec. 18 și 19 pătrund influențele stilurilor baroc, rococo, neoclasic. Pe primul loc continuă să se situeze arhitectura, în domeniul căreia, ca realizare reprezentativă, se înscrie construcția orașului Sankt-Petersburg. Se dezvoltă de asemenea sculptura portretistă și statuară (I.P. Martos, M.I. Kozlovski, F.I. Șubin). În pictură, genurile se diversifică și, în afară de portret, apare compoziția cu tematică variată (A.G. Venețianov, V.L. Borovikovski, D.G. Levițki, V.A. Tropinin, A.A. Ivanov, P.A. Fedotov, K.P. Briullov). Către sfârșitul sec. 19, în a.r. un rol important în are mișcarea peredvijnicilor. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec.20 apar unele tendințe formaliste, promovate de revista „Mir iskusstva”. Printre artiștii valoroși ai acestei vremi se numără M.A. Vrubel, V.A. Serov, S.A. Korovin și A.E. Arhipov. Din al doilea deceniu al sec. 20 se dezvoltă arta sovietică. În sculptură se remarcă Sadr, S.T. Konenkov, M.G. Manizer, E.V. Vucetici, N.A. Andreev, V.I. Muhina; în pictură, I.I. Brodski, K.F. Iuon, S.V. Gherasimov, P.P. Koncealovski, M.V. Nesterov, M.S. Sarian, S.A. Ciuikov, A.A. Deineka, iar în grafică V.A. Favorski, E.A. Kibrik, Kudrîniksi. O mare înflorire dobândește urbanismul și arhitectura. ♦ (substantivat, f.) Limbă indo-europeană, din grupul limbilor slave de răsărit, vorbită de ruși. Este cea mai importantă limbă slavă, vorbită de peste 260 milioane de oameni. Rusa veche s-a dezvoltat independent din slavă începând din sec. 11. Paralel cu ea a existat slavona rusă, care era limba bisericii. Mai exista o formă scrisă numită rusa nonliterară, folosită în cancelarii, documente, corespondență. Până în sec. 16 a existat o dublă dualitate: între limba vorbită, bogată în varietate dialectală, și rusa nonliterară și, pe de altă parte, între cele două limbi scrise: slavona și r. nonliterară. Din sec. 17 are loc unificarea progresivă a limbii scrise, prin eliminarea slavonei, punându-se bazele limbii r. moderne (gramatica lui Lomonosov de la 1755). Este limba oficială a Federației Ruse și una dintre cele șase limbi oficiale de lucru la O.N.U. Folosește alfabetul chirilic.
Sursa: Dicționar enciclopedic


RUS, -Ă, ruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RUS2, RÚSĂ, ruși, rúse, adj. Blond. (din sl. rŭsu; deriv. din lat. russus pare mai puțin prob., cf. roșu)
Sursa: Dicționarul etimologic român

RUS3, ruși, s. m. (Entom.) Șvab1, Blatta germanica. (din rus2)
Sursa: Dicționarul etimologic român

rus (rúsă), adj. – Roșu. – Mr. arus, megl. rus. Sl. rusŭ (Cihac, II, 321; Tiktin; Graur, BL, VI, 170). Der. din lat. russus (Pușcariu 1487; Capidan, Dacor., IV, 850; REW 7466) pare mai puțin probabilă, cf. roșu.Der. rus, s. m. (rus; gîndac, Blatta germanica); rusav, adj. (roșu), din rut. rusjavyj (Tiktin), sec. XVII, înv.; ruscă, s. f. (femeie rusă; oaie roșcată); ruscea (var. rușcea), s. f. (brîndușă, Colchicum autumnale); ruscuță, s. f. (plante, Adonis flamea, A. vernalis; monedă de argint); rusesc, adj. (rus; îndrăcit, blestemat); rusește, adv. (în rusă, ca rușii); rusifica, vb. (a face pe cineva rus, a se asimila rușilor); rusneac (var. rusnac), s. m. (rutean); rușeț, adj. (roșcat); rușiță, s. f. (vacă roșcată); rușulică (var. ruș(c)uliță), s. f. (plantă, Hieracium aurantiacum). Rușchiu, s. n. (Trans., loc pietros, arid) s-ar spune, în loc de ruschiu (cf. ruscea, rușcea), datorită culorii roșietice a unora din aceste locuri, ca și în cazul lui rușeț, foarte folosit ca toponim; explicația lui Pușcariu, Dacor., III, 680, care pornește de la lat. rūscŭlum, nu este convingătoare.
Sursa: Dicționarul etimologic român

RUS ivan, muscal, prieten.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

RUS, com. în jud. Sălaj, situată la poalele dealurilor Gârboului, pe stg. Someșului; 1.190 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul R.). Satul R. apare mențioant documentar în 1325.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RUS, Remus (n. 1942, Brașov), teolog român. Prof. la Institutul Teologic și Universitatea din București. Specialist în istoria religiilor („Concepția despre om în marile religii”, „Istoria religiilor. Manual pentru seminariile teologice”, în colab., „Istoria filozofiei islamice”, „Dicționar enciclopedic de literatură creștină în primul mileniu”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) Rus, Rúscă, pl. ște (est) și Rusoaĭcă (vest) s. (rus. Rus). Locuitor din Rusia. Adj. Fals (neol.). Rusesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) rus, -ă adj. (vsl. rusŭ, bg. sîrb. rus, roșcat, blond. Cp. și cu lat. rŭssus, roș închis; it. rosso, fr. roux). Vest. Cafeniŭ roșcat, rusav, vorbind de păru animalelor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

rus, ruși, s.m. – Iobag: „Vița ta e de harbuz / Și tu ești fecior de rus„; în continuare „Rus, în Maramureș, însemnă și iobag” (Albinus 1938: 8). Sens atestat și de Țiplea (1906). – Din rus.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

rus adj. m., s. m., pl. ruși; adj. f. rúsă, pl. rúse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rus m. locuitor din Rusia. ║ a. rusesc: limba rusă. [Rus. RUSŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus’.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)