RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a rúfă (rúfe), s. f. – 1. Haine, țesături albe, lenjerie. – 2. (Mold.) Cîrpă, zdreanță. Sl. rucho (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 320; Conev 83), cf. bg., sb., cr. ruho „îmbrăcăminte”, slov. ruha „cearșaf”, ceh. roucha „cearșaf”, ngr. ροῦχον „îmbrăcăminte” (Meyer, Neugr. St., II, 55). – Der. rufărie, s. f. (lenjerie); rufos, adj. (Mold., zdrențăros); rufană, s. f. (Mold., cîrpă; Mold., curvă), pentru ultimul sens, cf. buleandră, hanță, tîrfă etc.; rufean, s. m. (Mold., rufián), care concordă din întîmplare cu rufián, cf. Dragoș, BF, IX, 113.Sursa: Dicționarul etimologic român
rufă, rufe s. f. (peior.) prostituată.Sursa: Dicționar de argou al limbii române rúfă f., pl. e (vsl. ruho, postav; bg. sîrb. ruho, veșmînt, haĭne, rochiĭ; nsl. ruha, prostire, cearșaf; pol. rucho, coadă de rochie; ngr. rúha, bulendre, bagaje). Vest. Pl. Albiturĭ (cămășĭ, izmene ș. a.). Est. Bulendre, zdrențe (și la sing.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)