RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a risipíre f. Acțiunea de a saŭ de a se risipi. Ruinare: risipirea Ĭerusalimuluĭ. Debandadă: a fugi în risipire.
Sursa: Dicționaru limbii românești
risipíre s. f., g.-d. art. risipírii; pl. risipíriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
risipire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul risipi